marți, 28 aprilie 2015

Cândva va fi soare și în sufletul meu...

"Cândva va fi soare și în sufletul meu..." - așa se consolează mulți, așa mă îmbărbătez și eu, resădind rădăcini de speranță la câțiva milimetri în pământ, ușor de smuls și de dat foc... Eu știu soluția oricăror dureri sufletești (vreau s-o știu) - să nu-mi mai plâng de milă. Doare? Și ce? Ai făcut tot ce-a fost în puterile tale? N-a mers? Atunci renunță, e un punct slab care nu merită atenția, e o problema pe care nu ești în stare s-o rezolvi... Nu le poți rezolva pe toate... Șters-am un obraz, uite-l și pe-al doilea. Sunt slabă pentru plâng, dar sunt puternică că nu atac mârșav acolo unde alții așa ar fi procedat. Uneori îmi urăsc cumsecădenia și educația că mă țin în frâu, în alte dăți le mulțumesc că mă diferențiază de animale...