sâmbătă, 25 mai 2013

Surioarelor mele iubite


Dacă ați ști cât de scumpe îmi sunteți, nu ne-am mai certa în veci de la nimicuri și nu numai!
Sper ca viața să ne aducă numai momente frumoase ce le vom petrece împreună!
Sunt mândră de voi și mă bucur că părinții mi-au dăruit așa "frățioare" superbe! :)


joi, 16 mai 2013

Ganduri pentru cei din "compartimentul" meu


            De ce îmi place să călătoresc cu trenul?! Într-adevăr e un pic periculos să mergi o noapte întreagă singură pe tren, căci oameni răi sunt destui. Totuși de când merg cu trenul, mă tot păzește Domnul de așa categorie de pământeni. De fiecare dată întâlnesc oameni simpli, însetați de vorbă și de a-și istorisi povestea vieții și gândurile ce le macină sufletele, gânduri ce pot fi împărtășite mai degrabă străinilor (probabil), de fiecare dată, începând să-i ascult, ajung mă simt un om de încredere vrând-nevrând și apoi psiholog și bun sfătuitor. Am mers o dată cu niște oameni care pe cât de simpli păreau pe atât de talentați erau, au cântat toată noaptea în compartiment =)). Altă dată am mers cu o familie iarăși la fel de simplă, dar așa de frumoși erau toți și părinții și copilele lor și ceea ce era pur și simplu de apreciat - era cumsecădenia și dragostea ce unea acea familie, care chiar se simțeau nu doar la prima vedere :). Aseară am avut ocazia să întâlnesc o doamnă bătrână, care mi-a amintit de răposata mea bunică. Când a intrat pe ușa compartimentului un pic m-a speriat, era chiar foarte bătrână, mi-a spus mai apoi că avea 80 ani. Intrând în discuție cu ea, am înțeles că era o doamnă interesantă, veselă și ironică de felul ei, am râs cu ea vreo câteva ore... Încântată de cunoștință, încântată de oameni simpli și frumoși la suflet... În general, putem compara și prietenii cu niște omuleți care merg cu tine într-un compartiment, iar la stația lor coboară și apoi uită de tine și tu de ei. 

Dragi prieteni, haideți să savurăm clipa în care noi suntem în același "compartiment" al trenului numit Viață și să încercăm să fim mai buni măcar cât suntem pe acest tren =).

vineri, 10 mai 2013

100 de lucruri pentru o viata frumoasa


Azi am găsit un articol pe care n-am vrut să-l trec cu vederea, am zis - o să-l împart și cu prietenii:

"Viaţa e scurtă, de aceea, nu trebuie să pierzi nici o clipă în zadar. Lumea din jurul nostru e mare şi diversă, ne pune la dispoziţie locuri şi lucruri pe care trebuie să le vizităm și să le încercăm. Dacă nu te poţi hotărî ce să faci mâine, nu ştii în ce ţară să călătoreşti, îţi prezentăm o listă cu 100 de lucruri pe care, obligatoriu, trebuie să le faci în viaţă.
1. Dormi sub cerul înstelat.
2. Deconectează telefonul mobil pentru o săptămână.
3. Înoată cu delfinii.
4. Scufundă-te sub apă în scafandru.
5. Gustă tequila în Mexic.
6. Învăţă limba engleză.
7. Căţără-te în copaci.
8. Fă sex pe plajă.
9. Fă baloane de săpun.
10. Scrie istoria propriei vieţi.
11. Scrie o scrisoare, pune-o într-o sticlă şi arunc-o în mare.
12. Sădeşte un copac.
13. Vezi pinguinii.
14. Învaţă-te să dansezi salsa.
15. Fondează propriul business.
16. Îndrăgosteşte-te nebuneşte.
17. Fii membru al unui juriu.
18. Dansează toată noaptea.
19. Scaldă-te sub o cascadă.
20. Întâlneşte Halloween-ul în America.
21. Întinde-te pe malul oceanului şi ascultă "muzica" valurilor.
22. Învaţă să patinezi.
23. Participă la un carnaval din Veneţia.
24. Scrie-ţi propriul plan pentru un an şi urmează-l.
25. Priveşte eclipsa de lună.
26. Întâmpină anul nou într-o ţară exotica.
27. Sari cu paraşuta.
28. Începe să te iubeşti.
29. Invită un necunoscut la întâlnire.
30. Fă sex în toaleta unui restaurant.
31. Cumpără nişte haine foarte scumpe.
32. Învaţă să şofezi.
33. Vizitează Parisul.
34. Petrece o zi întreagă citind.
35. Întâlneşte în viață prieteni adevăraţi.
36. Admiră apusul soarelui în Bali.
37. Călătoreşte şi vizitează cele 7 minuni ale lumii.
38. Sari în mare de pe o stâncă.
39. Învinge frica nereuşitelor.
40. Joacă-te cu urșii Koala.
41. Alintă-te cu o călătorie pe mare.
42. Fă o farsă zdravănă prietenilor.
43. Urcă-te pe Turnul Eiffel.
44. Fă o donaţie anonim.
45. Fă o surpriză plăcută şi neaşteptată persoanei iubite.
46. Fumează narghilea.
47. Crează-ţi propriul sait sau blog.
48. Distrează-te în Ibitza.
49. Desenează-ţi arborele genealogic.
50. Petrece-ţi un weekend într-un salon spa.
51. Participă la un maraton.
52. "Îmblânzeşte" un snowboard.
53. Meditează trei ore.
54. Ţine în palme un future viu.
55. Mergi călare pe un cal pe malul mării.
56. Fă cunoştinţă cu cineva pe stradă.
57. Oferă unui boschetar micul tău dejun.
58. Participă la un flash-mob.
59. Învaţă să utilizezi bine calculatorul.
60. Mănâncă niște cartofi copţi pe rug.
61. Petrece o zi întreagă cu persoana iubită în pat.
62. Pleacă într-un oraş necunoscut şi hoinăreşte toată ziua pe străzile lui.
63. Filmează propriul film.
64. Construieşte o casă.
65. Ia un autograf de la o vedetă.
66. Cumpără un bilet la fotbal pe un stadion imens.
67. Mergi la vânătoare.
68. Mergi pe bicicletă cel puţin 100 de km.
69. Confecţionează ceva cu propriile mâini şi vinde ceea ce ai confecţionat.
70. Zboară cu un balon.
71. Mergi călare pe elefant sau pe o cămilă.
72. Vizitează toate continentele.
73. Mergi în Brazilia în perioada carnavalelor.
74. Urcă pe panta unui munte uriaş.
75. Petrece o zi în pădure şi mănâncă ceea ce găseşti.
76. Fă surfing.
77. Cumpără un bilet la opera în Veneţia.
78. Vizitează toate oraşele frumoase ale Europei.
79. Învaţă să fotografiezi frumos.
80. Învaţă limba italiană.
81. Învaţă să dansezi tango în Argentina.
82. Scaldă-te cu tot cu haine.
83. Scaldă-te noaptea în mare sau ocean, în pielea goală.
84. Participă la o degustaţie de vinuri.
85. Schimbă-ți look-ul radical.
86. Caţără-te pe un Vulcan.
87. Bronzează-te pe o plajă pentru nudiști.
88. Gustă din bucatele care provoacă frică.
89. Apari pe coperta unei reviste.
90. Câştigă un concurs.
91. Plimbă-te pe spatele unei broaşte ţestoase.
92. Aleargă prin băltoace pe ploaie.
93. Condu o maşină decapotabilă.
94. Fă cunoştinţă cu o vedetă din Hollywood.
95. Mănâncă pe saturate căpşuni.
96. Fă schimb de suvenire cu căpetenia unui trib sălbatic.
97. Fă-ţi un tatuaj.
98. Scrie o carte.
99. Fă o listă cu 100 lucruri importante pe care le-ai făcut în viaţă.
100. Mori."

duminică, 28 aprilie 2013

Rezultatul testului psihologic

ESFJ: Extravert etico-senzorial


1. Se descurcă bine în ce priveşte sentimentele oamenilor şi stările lor sufleteşti şi în ce priveşte propriile sentimente, ştie când sunt adecvate, este sincer, urăşte prefăcătoria, indiferenţa, bădărănia, lipsa de tact, e un optimist, deviza sa este „mai bine să parcurgi drumul vieţii răzând decât plângând”, are emoţii puternice, variate, uneori chiar porniri tiranice, este omul de acţiune, energic, hotărât, dârz.


2. Este un partener de discuţie plăcut şi un ascultător deosebit de atent, ştie cum să se apropie de oricine, să procure bucurie altora bucurându-se el însuşi de bucuria lor, îi plac mesele cu prietenii, distracţiile, ştie să înţeleagă, să se entuziasmeze, să aprobe, să manifeste compasiune, are încredere în oameni, nu e invidios, se bucură de succesele altora, se pricepe să facă un compliment chiar şi numai cu privirea, intră uşor în contact cu oamenii, este mai întotdeauna cel care ia asupra Iul iniţiativa în raporturile cu celălalt, reacţionează imediat la gesturi de acest fel din partea celuilalt, se simte atras de oameni, de colectiv, îl caracterizează bucuria de viaţă, optimismul, naturaleţea în comportare, îi place să fie între oameni, nu-i place singurătatea.


3. E capabil să reacţioneze cu vioiciune şi avânt la orice iniţiativă şi a o susţine cu energie, aşteaptă clipa ca să determine scopul, de îndată ce îl descoperă se îndreaptă năvalnic către el, e neobosit, permanent activ, e mereu între oameni, mereu în mişcare, munceşte foarte sârguindos, se antrenează uşor în alt gen de activitate, e capabil să facă mai multe lucruri deodată, dar pe fiecare din ele le duce până la capăt.


4. Păstrează un ritm susţinut şi destul de alert, un tempo rapid al vieţii, el însuşi face totul cu iuţeală şi îl irită dacă alţi oameni se mişcă încet, nu-i plac cărţile cu o dezvoltare lentă a acţiunii, sare adesea peste descrieri de natură, se uită la sfârşit. Insă acest ritm nu este destul de elastic, nu-şi dă seama când trebuie să încetinească, să frâneze, să mai aştepte (e o fire care se entuziasmează) şi se înfurie dacă i se atrage atenţia în acest sens.


5. Viaţa personală are pentru el, de regulă, o pondere mai mare decât cariera, chiar şi cinicii amuţesc atunci când îl văd în tovărăşia unui copil, pentru el copiii sunt ceva sacru, apoi urmează familia, prietenii şi la sfârşit munca; de aceea pare paradoxal faptul că el adesea se căsătoreşte din calcul, şi asemenea căsnicii pană la urmă nu sunt chiar atât de nereuşite; fie că a fost făcut corect calculul, sau fiindcă, ştiind să-şi stăpânească emoţiile, a prins în mreje pe cine trebuia.


6. Ştie să creeze pentru sine şi cei din jur o atmosferă de comfort, de bunăstare, de bucurie şi rafinament, o foarte ospitalier, e îmbrăcat întotdeauna potrivit, îngrijit şi cu imaginaţie, în locuinţa sa, în maşina şi în cămara sa este întotdeauna o ordine perfectă şi o curăţenie exemplară, frumuseţia şi comfortul cer bani, el şi-i procură activ şi fără urmă prefăcătorie, este adesea un admirator al artelor, al poeziei, al teatrului, ştie să pultive impresia dorită despre sine, apără consecvent interesele sale, şi a celor apropiaţi.


7. În muncă nu face deosebire între ce e interesant şi ce e neinteresant, problema aceasta nu-l preocupă şi nu o analizează, trebuie să o facă şi gata, dacă a decis să atingă un scop duce treaba neapărat până la capăt, întotdeauna tinde spre perfecţiune, armonie, pe a făcut el este nu numai de calitate dar şi frumos, tinde să realizeze perfecţiunea în aspectul exterior al creaţiilor sale.


8. De regulă nu-şi supraaperciază competenţa, în adâncul sufletului e mereu măcinat de îndoieli dacă poate face faţă sarcinii asumate (deşi din afară pare sigur de sine şi satisfăcut de propria persoană) de aceea îi face mare plăcere dacă este în mod deschis lăudat pentru munca sa.


9. Ca temperament este de regulă sanguinic, posedă emoţii foarte diferite dar nu puternice şi ele alternează cu uşurinţă, dar există reprezentanţi ai acestui tip care după ce s-au pătruns de o ideie sau au fost cuprinşi de un sentiment de dragoste îi rămân credincioşi o viaţă. O problemă importantă a vieţii lui este capacitatea de a-şi controla afectul. De obicei îi vine uşor să se elibereze de o stare sufletescă apăsătoare, dar subtipul încăpăţânat poate fi stăpânit pe o perioadă îndelungată de emoţii negative, să nu-şi poată reveni timp de ani de zile după o dramă grea.


10. Poate fi caracterizat drept un fatalist optimist, crede că el şi persoanele care îi sunt apropiate s-au născut sub o stea fericită, consideră că dacă îşi îndeplineşte rolul care i-a fost hărăzit de soartă “aşa cum îi dictează raţiunea şi conştiinţa” atunci poate să abanadoneze fără teamă în mâinile sorţii şi dacă încerci să-l convingi de contrariul se va simţi profund jignit, uneori resimte el însuşi pericolul, dar văicărelile altora îl tulbură echilibrul sufletesc, nu-i plac scepticii, cărţile cu un sfârşit nefericit, filmele apăsătoare.


11. E atent la impresia pe care o produce asupra celorlalţi, pentru el este important cum este categorisit de ceilalţi, se poartă elegant în împrejurări oficiale, nu se pierde cu firea, ştie ce atitudine să adopte şi se pricepe să organizeze atitudinea altora faţă da el, îi împarte pe oameni în grupe foarte bine conturate, în ciuda ospitalităţii sale e foarte grijuliu, când e vorba să decidă cine urmează să fie invitat şi cine nu, nu-i place dacă anumite persoane au o comportare ne la locul ei, femeia trebuie să rămână femeie chiar şi atunci când împrejurările cer să se poarta ca un bărbat, bărbatul trebuie să fie bărbat.


12. Caută sa inoculeze celor din jur dragostea de frumos şi maniere elegante, în prezenţa unei astfel de femei bărbaţii se poartă civilizat, nu recurg la comportări grosolane fiindcă ştiu că ei aşa ceva nu-i place, se orientează instinctiv cu viteza fulgerului în materie de regulile bunei purtări, a etichetei, acordă o mare irnportanţă aparenţelor exterioare.


13. În problemele cruciale ale existenţei – căsătorie, divorţ, război – nu se sfătuieşte cu nimeni, nu e în stare să le rezolve repede, oscilează, meditează mult, gândindu-se cum să acţioneze, cugetă în asemenea situaţii neîntrerupt desprinzându-se parcă de lumea exterioară, parcă nu-i aude pe cei din jur, nu e în stare să hotărească în probleme complicate în prezenţa altora – oamenii îl distrag prea tare; e convins că un adevărat prieten trebuie să-l susţină în orice conflict, indiferent dacă are dreptate sau nu.


14. E inventiv când e vorba de diverse hobby-uri, este sau un vânător pasionat sau au frecventator asiduu al teatrelor, ştie să judece spectacolul cu rafinament, e extrem de priceput în a-şi procura bilete la întrare în teatru sau chiar să se fofileze fără bilet, dar tot aşa de bine poate fi un jucător pasionat de cărţi şi chiar un şahist, e gata să joace chiar cu zaruri numai să existe risc.


15. În ciuda sociabilităţii sale este în unele privinţe un individualist, obţine pentru el totul prin propria sa trudă, nu se aşteaptă la ajutor din partea altora, are puţini prieteni apropiaţi, nu e prea uşor pentru ceilalţi să suporte pressingul său emoţional.


16. E o fire raţională, ăpriveşte viaţa lucid, are simţul realităţii, nu-i place cazuistica, încâlcirile sofisticate, e conservator, nu caută şi nu-i plac soluţiile noi, preferă pe cele vechi, drumurile încercate, că ile pe care le aprobă majoritatea, nu întotdeauna manifestă înţelegere pentru reformele radicale, crede că metoda tradiţională va reusi mea de vreme sau mai târziu, iar cea nouă este încă necunoscută.

În general se regăsesc în următoarele caracteristici:


Organizaţi
Loiali
Îşi termină treaba
Le place să-şi facă planuri şi ordine
Le place să interacţioneze cu oamenii
Au căldură sufletească şi înţelegere
Pun nevoile celor din jur deasupra propriilor nevoi
Foarte buni la a oferi ajutor practic
Cooperant, lucrează bine în echipă
Practici şi cu picioarele pe pământ
Le place mediul liniştit şi siguranţă
Le place varietatea, dar pot face şi munci de rutină
Au nevoie de aprobarea celor din jur
Au satisfacţie când pot oferi ceva celor din jur
Trăiesc în prezent şi nu le plac teoriile fanteziste despre viitor

Tipul ESFJ are deasemenea 2 trăsături primare. 1) Foarte organizaţi şi ordonaţi. 2) sunt foarte satisfăcuţi când pot oferi ceva şi pot ajuta oamenii din jur. Deci, se vor descurca foarte bine când trebuie să creeze structuri organizate şi vor putea fi de folos celor din jur:

Posibile cariere pentru ESFJ:

Ştiinţe economice

Îngrijire medicală

Învăţământ

Îngrijirea copiilor

Consilieri/ Lucrător social

Kinetoterapie

Contabilitate

Asistenţi

Esti si tu curios, ce-o sa-ti zica despre tine?! :D
Uite link-ul mai jos:
http://www.testepsihologice.net/
Succes!

marți, 23 aprilie 2013

M-ar fi înțeles perfect...


          Așa multă lume în jurul meu și totuși ajung deseori la ideea că sunt atât de singură... Mă tot gândesc care-i greșeala mea în toată existența mea, ce nu fac bine?! De ce am cu adevărat nevoie ca să mă simt împlinită?!... Și da, răspunsul îmi pare ascuns la prietenul adevărat prea-adevărat pe care nu-l am, când am sau nu nevoie. Mi-i atât de trist că simt lipsa unui om, pe care nu-l cunosc sau poate-l cunosc, dar nu suficient. Admir mult când văd oricare două prietene care își petrec marea majoritate a timpului împreună: au multe în comun, au în mare parte aceleași scopuri, râd în aceeași limbă, se supără și apoi simt nevoia de a se împăca, căci se simte că omulețul pe care ești supărat, e unul de care ai nevoie nu doar atunci când ți-i vesel, dar și când ți-i trist și la rândul lui are nevoie să-i asiguri aceleași lucruri și știi că-i unicul care te înțelege perfect tot timpul...
         Teoretic totul pare simplu, dar în mod practic e greu să găsește acel omuleț care să fie acolo unde vrei tu să fie și tu la rândul tău să fii acolo unde el are nevoie să fii...

          Într-adevăr nu sunt un prieten bun, poate că dacă eram, aveam alături de mine un prieten bun...Un prieten care mi-ar fi sprijinit ideile și care mi-ar fi susținut inițiativele, un prieten cu care aș fi plâns în zile negre, un prieten cu care aș fi râs în zile colorate, un prieten cu care aș fi petrecut timpul atât util cât și plăcut, un prieten care m-ar fi acceptat așa cum sunt - fără să-mi zică cât de aiurea sunt de fapt sau chiar dacă mi-ar zice, ar accentua că oricum ține la mine chiar și așa cum sunt. Consider că cel care are alături un prieten bun, e cu un pas mare înainte, el e mult prea bogat spiritual, iar acea bogăție spirituală este împărțită cu cei ce au și ei la rândul lor nevoie de ea, prietenii lor adevărați.

          Am fost tot timpul un om vesel pentru toți, dar m-am simțit tot timpul cel mai trist de pe Pământ. Nu sunt nici măcar un geniu, ca să fiu țintuită în singurătatea sufletului...Uneori nu-ți ajunge nici răbdare să accepți că nu ești așa cum vrei să fii și ai vrea să fii altfel, dar nu te mai poți schimba. Nu poți ține alături o persoană fără ca aceasta să vrea să fie lângă tine. Și cel mai urât că sunt oameni care ar fi acolo lângă tine oricând, dar tu nu îi accepți și invers tu ai fi pentru alții alături de ei, dar nu te acceptă... Și parcă în lume ar trebui să fie un echilibru, cei mai mulți din noi, îl găsim în singurătatea sufletului...

           Nu știu ce m-a apucat, trăiesc așa de 21 de ani, rece, fără suflet, lipsită de interes și acțiune, mai ales atunci când e cazul... Da, e problema mea... Ar trebui să mă gândesc mai puțin la asta, ar trebui să mă orientez spre scopurile pe care le am și încet să-mi formez mediul de care am nevoie cel mai mult... La moment, eu sigură am nevoie de încălzire zilnică sufletească, căci un ghețar ca mine necesită o căldură puternică ca să fie topit și să se transforme în apa de care ar avea cineva mare nevoie...

luni, 8 aprilie 2013

O zi fără aer

             E una din zile când ai simplu nevoie să stai singur, să asculți muzică tristă. E una din zile în care ceea ce-ți dorești nu se poate împlini, pentru că nu ești deschis spre colaborarea cu universul =) (ideea din filmul The secret). E una din zile când simți în metrul tău pătrat așa multă lume, așa puțin aer. E ziua în care ceea ce vrei să spui celor din jur e lipsit de cuvinte. E ziua în care nu te poți organiza să faci ceea ce ai de făcut, neștiind cu ce să începi, neștiind care din acestea îți vor readuce starea de om normal. E una din zile care te face mai trist decât în general ești. E ziua în care observi toată întunecățimea celor ce te înconjoară și mai ales pe acea care o ai și tu, adânc ascunsă de ochii lumii. E ziua în care ai simți o plăcere, să știi că poți plânge de unul singur, nefiind admirat de cei cu care împarți oxigenul în metrul tău pătrat, nici de cei din afara metrului tău pătrat. E ziua în care nu știi unde să te ascunzi de ochii lumii, e ziua în care ai nevoie de o lume doar ta, o lume cu un singur extraterestru - și acela să fiu eu.
             E ziua în care chiar dacă te-ai impune să zâmbești, nu te poți câștiga. E ziua în care întrebarea: Ce-i cu tine?! - Te face să fii mai supărat și mai nervos, chiar dacă nu ești nervos...Nu, chiar nu ești nervos, doar că nu-ți ajunge aer și putere să te simți mai bine...Chiar nu știi nici tu singur Ce-i cu tine. Mă simt izolată într-o lume mică, o lume fără emoții și valori; o lume indiferentă care, spre deosebire de mine, știe ce vrea de la viața asta scurtă și neinteresantă de felul ei; o lume asemenea unei cărți de colorat pentru copii - cu ce ți-o colorezi - pe acele culori le admiri... Cu încrederea ta  - ajungi să admiri deseori culori întunecate chiar și-n zile senine... Nu se lasă cartea de colorat a vieții în mâinele străinilor, ei nu știu culorile pe care le iubești și vrei să le vezi în viața ta.
             N-am să mai sap în suflet să-mi găsesc măcar un răspuns la întrebările aproape retorice ce nu mă lasă singură, voi încerca doar să-mi oxigenez ziua =). Să vedem, să vedem ce-o să iasă! ))

sâmbătă, 9 martie 2013

8 MARTIE IN CLUJ

8 Martie 2013...
Al III-lea 8 Martie departe de casă, departe de Mama.

         Nu sunt un copil să mă plâng de ceva, că nu-mi ajunge ceva, că nu-mi ajunge cineva, deși și-n copilărie nu o făceam, dar în așa zi simți oricum un gol în suflet, simți că nu ești în locul potrivit cu oamenii potriviți. Necătând la faptul că m-am întors de câteva zile de acasă, simt că totuși ceva nu-mi ajunge, simt că mă risipă un dor greu în interior și nu vreau să-l stârnesc, de aceea evit să vorbesc sufletește cu ea prin telefon, skype, că apoi nu apuc să-mi usuc basmaua de lacrimi.

         La un moment dat ajung să regret că puține gânduri și emoții le împart cu ea, chiar și din simplu motiv să nu o fac tristă, să nu o supăr sau să nu o pun pe gânduri și griji. Mama e cel mai sensibil om din cei pe care-i cunosc, nu aș suporta să-i văd lacrimile nici o milisecundă. Știu că-i ușor să o rănești și știu că cel mai mult am rănit-o sufletește atunci când am ales să merg departe de casă la studii. M-am liniștit și eu sufletește după ce și ea s-a împăcat cu gândul că-s aici unde sunt și că sunt bine, că nu regret alegerea făcută de mine. Mulțumesc din suflet că mi-a permis să fac ceea ce simțeam necesar să fac și anume, să mă rup de acasă, să devin mai indepedentă în acțiuni și desigur că nu mi-a influențat alegerea niciodată, chiar dacă îi venea greu să n-o facă.

          Sunt fericită când aud că acasă e totul bine și că surioarele continuă tradiția noastră de a impresiona pe mama de 8 martie. În fiecare an noi pregăteam ceva pentru ea: flori, felicitări confecționate de noi, cadouri, cântece ș.a. Anul acesta surioarele i-au umplut camera de flori și baloane, i-au scris frumoase cuvinte pe felicitări și i-au făcut ziua frumoasă, așa cum doar noi putem să i-o facem. Mă bucur că surioarele chiar se țin de tradiția noastră de familie, planifică din timp acțiunea și le iese bine și că într-adevăr simt nevoia de a face ceva frumos pentru ea, iar cel mai important  că mama e mai fericită când simte că fetele nu uită de ea în așa zi frumoasă, de ziua ei și sunt recunoscătoare pentru tot ce ea ne oferă în schimb, iar ea ne oferă prea multe... Cu alte cuvinte, sunt mulțumită că am o așa mamă ca ea, care pe lângă tot ce mi-a oferit și-mi oferă, mi-a dat niște surori deosebite, pe care le iubesc la fel de mult.

           În Cluj 8 martie - mi s-a părut suficient de frumos cel puțin la prima vedere. Mergeam pe stradă și admiram lumea care cumpăra, ducea flori celor dragi. Fiecare a doua persoana avea flori în mână. Pe stradă se ofereau flori doamnelor, ce-i drept erau galbene, dar na, de mulțumit și așa =). Cel mai frumos a fost să văd niște domni bătrâni-bătrâni cu flori în mână, care de asemenea au putut demonstra că dragostea nu are vârste, poți iubi toată viața soția, fiica, nepoata și la orice vârstă să fii  un exemplu pentru ceilalți din jur. Frumos! Aici am rămas fără cuvinte. Plus la toate, e bine să fii femeie de 8 martie, când e vorba de a negocia cu vânzătorii de flori bărbați, îți lasă din preț până la 50 la sută ( nu că nu ar face-o în detrimentul lor, dar măcar pare frumos pentru noi =). Și astfel datorită negocierii cu domnul vânzător, am impresionat și eu câteva prietene dragi cu cei mai frumoși ghiocei din această primăvară. Nici eu nu am fost privată de cele mai frumoși trandafiri și cele mai sincere urări, cât și de cele mai sincere mulțumiri, încheind ziua cu mult mai multe gânduri pentru blog - bune și nebune =). Iar în acest articol am ales să le pun doar pe cele bune, urmând ca să împart cu restul în zilele ce urmează. O primăvară frumoasă în continuare!