Tehnica de "Un', doi, trei..."

Obosită? Eu? Nu sunt obosită fizic de munca ce o fac zi de zi... Ba chiar primesc satisfacție de la faptul că învăț multe și chiar îmi place ceea ce fac, îmi place că munca mă ajută să mă detașez pe cât e posibil de la gândurile grele... mmmm...dar nu tot timpul. Sunt zile în care chiar nu pot să le ignor, indiferent de volumul de muncă pe care îl am, zile în care pe cer nu am soare, zile în care plouă, zile în care nu sunt în stare să observ soarele pe cer...

Obosită sunt doar moral...Obosită de alte oboseli, alte nemulțumiri, alte certuri, alte neînțelegeri, alte conflicte, alte pierderi de oameni dragi, care, teoretic, n-ar trebui să mă afecteze direct, nu sunt obiecte ale fericirii/nefericirii mele... De la o vreme am început iar să "camelionez" și să empatizez mai mult stările, frustrările colegilor de muncă... Apoi am plâns și nu mă puteam opri la o înmormântare a unui om pe care în viața mea nu l-am mai văzut, care totuși a decedat de bătrânețe. E vorba de tatăl unui coleg de muncă, care a trăit totuși o viață lungă alături de familia lui. Nu știu exact câți ani a trăit, știu doar că și-a împărțit 65 ani din viața lui cu soția lui. N-am vrut să merg la înmormântare, dar trebuia să mergem împreună cu tot colectivul de muncă... Am știut ce mă așteaptă, n-am putut sta nici 5 minute în capelă că mă înădușeam de durerea rudelor pe care o simțeam în mine, oameni pe care, repet, nu-i cunosc, doar foarte puțin pe colegul de muncă, fiul decedatului, cu care ne salutăm la început de zi de lucru și la sfârșitul ei. Tristețea mea se încalcise cu tristețea lor la un moment dat. Iar gândurile au luat-o razna, asociind durerea și pierderea lor, cu pierderi trecute și pierderi viitoare în timp, pe care simt că nu le-aș putea duce în spate...

Am început să-mi dezvolt o tehnică de liniștire, atât de simplă, încât nu solicită multă activitate cognitivă, care îmi trebuie s-o utilizez în alte părți (pentru serviciu, de exemplu)...Tehnica de "Un', doi, trei..."... Tehnica care alungă orice gând, orice emoție greu de suportat... 

1.Cum se implementează? 

2.Cum funcționează? 

3.Cât mă ține? :)

Atunci când simt că nu mai suport, când nu îmi pot controla gândurile, emoțiile, încep să număr în gând doar de la 1 până la 3, într-un ritm lent și temperat... La un moment dat nu observ cum "cea de-a doua rațiune", responsabilă să mă omoare cu gânduri negative, uită de responsabilități și preia numărarea, lăsându-mă pe mine liniștită să-mi fac sarcinile de servici. Ea numără pierdută de zăpăceala ce i-o ofer, numără în continuare... Cât mă ține? Cât știu să-mi păstrez liniștea și concentrarea pe ceva important, și cat nu am factori externi care îi pot oferi alte unghiuri neanalizate de Ea.

Tehnica de 1,2,3 o inlocuiesc des cu Tehnica de La-la-la.... Nu, nu incep să lalaiesc în gând =), ci ascult muzica care mă liniștește, dacă pot s-o ascult atunci când am nevoie s-o ascult....

Ce să zic, încercați tehnicile mele amuzante :), poate chiar vă ajută să ajungeți la starea "Zâmbește și Iubește"... Doamne ajută-ne să fim liniștiți sufletește... Pentru unii liniștea înseamnă putere, pentru unii liniștea înseamnă Liniște...

P.S. Have you ever seen the rain coming down on the sunny day?! ;)

Cândva va fi soare și în sufletul meu...

"Cândva va fi soare și în sufletul meu..." - așa se consolează mulți, așa mă îmbărbătez și eu, resădind rădăcini de speranță la câțiva milimetri în pământ, ușor de smuls și de dat foc... Eu știu soluția oricăror dureri sufletești (vreau s-o știu) - să nu-mi mai plâng de milă. Doare? Și ce? Ai făcut tot ce-a fost în puterile tale? N-a mers? Atunci renunță, e un punct slab care nu merită atenția, e o problema pe care nu ești în stare s-o rezolvi... Nu le poți rezolva pe toate... Șters-am un obraz, uite-l și pe-al doilea. Sunt slabă pentru plâng, dar sunt puternică că nu atac mârșav acolo unde alții așa ar fi procedat. Uneori îmi urăsc cumsecădenia și educația că mă țin în frâu, în alte dăți le mulțumesc că mă diferențiază de animale...

Început de primăvară

Ieri am avut o zi foarte plină. Cum a zis Marcela: "Ești o eroină că ai rezistat până acum (aproape ora 4 noaptea) și încă mai ai energie!" Ieri a fost ziua Marcelei, eu și Adina ne-am ocupat de partea de după cortină - surpriza pentru Marcela. Cumpărături, cutreieratul orașul în lung și-n lat, găsirea resurselor necesare surprizei nr. 1 și nr. 2. Eu am mai pregătit o surpriză și pentru restul prietenelor. Le-am confecționat niște Măr-țișoare sănătoase pentru un început de primăvara frumos. Bineînțeles că toată lumea a fost fericită și mulțumită, așa cum mi-am dorit :).

Știi ce a fost mai neprevizionat în această zi?! Chiar de dimineață când am pornit la "drumul programat", s-au apropiat de mine două doamne care m-au întrebat dacă consider Biblia ceva învechit sau e de actualitate?! Le-am răspuns că Biblia nu are un termen de valabilitate. Le-a plăcut răspunsul și au zis că vor să-mi arate o frază frumoasă din Biblie. Ghici care era mesajul frazei care mi-au citit-o?! Era despre cât e de important să ai pace interioară, ceea ce te îndepărtează de toate relele. Și iar m-au întrebat dacă sunt de acord cu această afirmație?! Încă amețită de acest semn, le-am confirmat și le-am zis că nimic nu-i mai plăcut pentru suflet decât pacea interioară, căci dacă nu avem această pace interioară, totul se scufundă în haos și tristețe. Au zâmbit, mi-au spus că le place cum gândesc și mi-au urat o zi frumoasă și s-au îndepărtat. Da, știu că doamnele erau martori de-ai lui Iehova sau poate altfel de martori (nu mă pricep la categoriile de religii sau sub-religii existente), dar nu m-a deranjat acest lucru, așa cum sunt deranjați alte persoane de cei care încearcă să promoveze cuvântul lui Dumnezeu. 

E adevărat, e urât când cineva insistă sau încearcă să te convingă de ceva ce nu vrei să accepți nicicum. Tu ai opinia ta, altul o are pe a lui. Îți expui opinia, dar nu i-o bagi altuia pe gât, dacă ai fost convingător sau ai adus argumentele potrivite poate o va accepta. Cele două doamne nu au fost insistente, parcă au fost acolo când au trebuit să fie. A fost ca un semn la cererea mea de a-mi găsi liniștea interioară... Da, Biblia este pe lista cărților pe care vreau s-o citesc anul acesta (sau cel puțin să încep învățarea ei), simt că demult trebuia s-o fac. Și pentru că am zis că asta vreau să fac, asta o să fac. Chiar am nevoie de ceva mai mult, am nevoie de o forță care să-mi aducă liniștea sufletească după care tânjesc atât de mult. Biblia și Yoga se vor ocupa de mine în această primăvara și eu de ele. Sper să mă ajute să obțin o adevărată pace sufletească. Și o voi obține...o voi obține!

Uite așa mi-am început ziua, cu un zâmbet pe buze, pentru că a fost ca un răspuns/o confirmare divină/un semn la ceea ce mi-am propus să fac în continuare. Mulțumesc, Doamne, mulțumesc că mi-ai răspuns. Ba chiar și evenimentele + veștile din ultima perioadă, la care M-ai dus, mi-au dat mai multe răspunsuri la întrebările care îmi măcinau sufletul...

Iată de ce am avut energie până la ora 4 noaptea, iată de ce Marcela m-a văzut eroina zilei )). Am fost plină de energie pozitivă și de dorința de a merge mai departe. Am avut o seară frumoasă alături de prietenele mele, lângă care chiar te simți bine și fericit. După ce am învățat misterele Dixit-ului, a urmat partea de dans. 1 martie pentru grupulețul nostru de prietene - este programat pentru dans. Dansăm la maxim o zi din an pentru un an întreg :)). Așa am făcut și ieri, noi ne ținem de tradiții... A fost bine, am avut un weekend frumos. Simt că îmi revin.

E un început de primăvară, e un început a reînvierii, un început de drum spre pacea interioară. Un început frumos de primăvară în suflet!

Fetița cu căldările

De mici ne-am ales constelația noastră, constelația surorilor Rotaru... nici nu știam pe-atunci care-i denumirea lor reală sau științifică, auzisem doar că în popor o numea amuzant "fetița cu căldările", da eu numeam "fetița cu frățioarele ei"... Nici măcar nu bănuiam pe atunci ce mituri și legende bântuie despre cele 3 astre luminoase, aranjate cât se poate de organizat, care o părticică din constelația Orion, fiind numite "Centura lui Orion".

Centura lui Orion este un asterism din constelația Orion. Ea constă în trei stele foarte luminoase, aproape perfect aliniate, ușor de recunoscut cu ochiul liber pe cerul înstelat: Alnitak (Zeta Orionis), Alnilam (Epsilon Orionis) și Mintaka (Delta Orionis). Acestea fac obiectul multor referințe mitologice și religioase.

Pentru ca 3 suntem... Echilibru e atunci când suntem 3...  Si acum la somn... las stelele pe maine...

Yoga - cutia cu instrumente care te repara din interior

De la o vreme bună am devenit atât de nervoasă, irascibilă, încât atingeam deseori maximul suportabil de nervii mei și acel punct de maxim era momentul în care îmi bufnea spontan sânge pe nas. Tot timpul am știut să-mi controlez emoțiile pe dinafară sau cel puțin am pretins că știu. N-am exteriorizat niciodată războaiele care și-au făcut câmp de bătălie fix în sufletul meu, țineam toate săgețile, bârnele, gloanțele și bombele atomice acolo... 

Dar se pare că în ultima vreme, chiar am început să devin vulnerabilă și nu le pot suporta, armele care eu le-am permis să se creeze în sufletul meu mă distrug acum încet și în același timp accelerat pe interior și se manifestă și în exterior prin semnale de vulnerabilitate – sânge pe nas, dureri de cap, insomnii, lacrimi.

Se întâmpla să obțin pace pe câmpul meu de bătălie pentru o vreme, ca după o perioadă scurtă să izbucnească din nou, pentru că tratatele mele de pace niciodată nu s-au rezolvau definitiv, rămânea loc de interpretare negativă. Dar se mai întâmpla să las războiul să se întâmple în mine și, în același timp, să-mi orientez atenția spre ceva ce-mi place, spre cineva care îmi putea lua toate gândurile de acolo, le ducea în altă parte. Și asta chiar mă făcea să mă simt bine, îmi oferea doze de liniște și fericire, e drept că-mi dădeam seama că la mine încă-i război când îmi ștergeam nasul plin de sânge. 

Medicina tradițională chineză mi-ar spune că sunt bolnavă sufletește, deși și fără oricare altă medicină simt că-i grav. Se spune că dacă nu-ți rezolvi probleme interioare, dacă nu controlezi cele 7 sentimente dăunătoare (Furia, Bucuria exagerată, Tristețea sau suferința sufletească, Îngrijorarea, Teama și Spaima), te poți îmbolnăvi foarte ușor și asta chiar nu-i glumă. Furia afectează ficatul, Bucuria excesivă duce la îmbolnăvirea inimii, Îngrijorarea slăbește splina, Teama și Spaima atacă puternic rinichii, Tristețea și Suferința Sufletească îmbolnăvesc plămânii. Cercetătorii sau filosofii chinezi explică faptul că această legătură dintre stări și organele noastre se datorează energiei pe care o avem și care, în dependență, de cum circulă sau acționează în organismul nostru ne dă o stare de echilibru sau, contrar, crează haos, iar haosul cheamă bolile. Furia determină mișcarea energiei către partea superioară a corpului, Bucuria încetinește circulația energetică, Suferința sufletească/Tristețea consumă energia din noi, Teama și Spaima o tulbură, iar Îngrijorarea duce la stagnarea ei.

Am analizat în detaliu cele 7 stări, raportând-o pe fiecare la mine, și am ajuns la concluzia că în mine coexistă peste 51% din Furie, Tristețe, Teamă și Spaima, și din când în când Îngrijorare.

Ca să ajung să explic aceste sentimente, trebuie să trecem în revistă care sunt cele 5 elemente esențiale ale vieții și să înțelegem care sunt interacțiunile de tip yin-yang. Acestea sunt Lemnul, Focul, Pământul, Metalul și Apa.

“Lemnul este activ, crește și poate fi ars, adică este yang. Focul este cel mai activ, având nevoie de aer pentru a arde. El este elementul cel mai yang din cele cinci. Atât lemnul cât și focul sunt deasupra nivelului solului lucru considerat yang. Pământul constituie nivelul solului fiind astfel neutru. Sub pământ se află depozitele de metal și minerale care sunt considerate yin. Deasemenea, Metalul este yin deoarece este mult mai stabil în comparație cu lemnul ce arde mai ușor. Dar cel mai yin dintre toate elementele este apa care poate ajunge mult sub nivelul solului, chiar mai jos decât metalul. Apa este indispensabilă pentru creșterea copacilor, astfel că ciclul reîncepe cu elementul lemn”.

(explicații extrase din: https://qigongspirit.wordpress.com/2012/01/26/teoria-celor-cinci-elemente /)

Furia afectează ficatul și provoacă ascensionarea energiei. Tristețea și durerea sufletească (ce corespund elementului de Metal) controlează furia (este asociată elementului de Lemn). Din câte am înțeles simptomele asociate acestui sentiment necontrolat sunt durerile de cap, amețelile, creșterea tensiunii, atac vascular cerebral, irascibilitate. De asemenea, energia ficatului (lemn) atacă splina și stomacul (pământ). Aceasta este situția în care energia elementului lemn este prea puternică și afectează elementul pământ, pe care în mod normal îl controlează și prin urmare apar următoarele simptome ca insuficiența energetică a splinei, energia stomacului urcă în loc să coboare și apar sângerări la nivelul nasului.

 (explicații extrase din: http://naturadivina.com/2012/01/18/echilibrul-yin-yang-ii/)

Iată și răspunsul pe care l-am căutat până acum și uite totuși că cauza e ascensionarea energiei stomacului. Acum jumătate de an, am ajuns pe la un medic și am întrebat care ar fi motivul sau cauza sângerărilor nazale, aveam intenția să-i găsesc un medicament în formă materială – gen pastile, droguri, injecții, însă numai acum înțeleg că tratamentul e altul (deși am conștientizat tot timpul care e tratamentul, am ignorat să cred că e singura soluție). Amuzantă conversație am avut cu medicul, care, după ce i-am dat întrebarea asta, n-a întârziat și nu a greșit cu întrebarea: ești o persoana liniștită sau nervoasă? I-am răspuns că sunt liniștită. La care, medicul a zâmbit și mi-a zis: cum poți spune că ești liniștită când spui că îți sângerează nasul cel puțin de două ori pe săptămână, fără motiv. N-am știu ce să-i răspund. Într-adevăr, mi-am dat seama că sunt nervoasă (adică sunt traversată de furie și tristețe sufletească).

Teama și spaima afectează rinichii, care corespund elementului apă. Atunci când te sperii sau îți este frică energia corpului tău va coborî. Traiul într-o veșnică teroare este cel care slăbește mult puterea rinichilor. Pământul (splina) controlează apa (rinichii) și prin urmare Îngrijorarea este cea care controlează teama și spaima. Simptomele generate de aceste sentimente sunt: depresia, lipsa capacității de decizie, confuzie, lipsa curajului. Apa (rinichii) nu mai controlează focul (inima), de aici apar anxietatea și incapacitatea de a te odihni.

(explicații extrase din: http://naturadivina.com/2012/01/18/echilibrul-yin-yang-ii/)

Probabil (absolut și sigur) au existat prea multe evenimente care mi-au acționat teama și spaima (și restul menționate) în ultima perioadă pentru că nu reușeam nicidecum să mă odihnesc, nu reușeam să dorm, nu puteam să mă liniștesc, nu puteam să-mi găsesc un echilibru care să țină departe sau să le țină dresate pe aceste sentimente răutăcioase.

Joi am avut ultimul examen din sesiune și m-am declarat liberă, mi-am propus să revin la cartea mea “Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabet Gilbert (care am zis că e cartea mea de căpătâi pentru anul 2015, pe lângă încă câteva din lista care mi-am propus-o pentru lectura din acest an), din care deja citisem 30% - partea în care Liza – mănâncă =)). Partea cu mâncatul am parcurs-o acasă, unde puteam s-o înțeleg pe Liz (eroina principală), că mâncam și eu bine, ca acasă =)). Și, am rămas la partea legată de credință, de rugăciune, de spiritualitate. Joi, am luat cartea și am deschis-o acolo unde mi-a rămas semnul de carte. Mare mi-a fost mirarea că prima ce-am citit a fost despre Yoga. De ce m-a mirat?! Pentru că și înainte să închid laptopul și să mă apuc de citit, am primit o invitație pe facebook la un eveniment ce se organiza în ziua următoare, adică vineri – Curs de Yoga tradițională pentru începători. Am terminat de citit tot ce ținea de Yoga și nerăbdătoare mi-am deschis laptopul să analizez în detaliu invitația, să văd ce zice.

Mesajul suna în felul următor:

“Yoga este o știință veche a stării de bine, a sănătății și a spiritualității, care până la ora actuală s-a păstrat în India cu succes. Acei câțiva Maeștri ce-și au firul vieții undeva adânc în trecut, acum mii de ani, sunt cei care au făcut acest lucru atât de bine.
Yoga tradițională indiană constă în dezvoltarea Universalului (ca întreg) în noi înșine, prin conectarea concomitentă a corpului, a minții, a emoției și a pranei. Este o modalitate de a experimenta starea de bine, atât ca stare de sănătate, cât și ca stare mentală de bine.
Cursul de Yoga pentru Începători din Cluj va oferi metode sistematice și secvențiale pentru a prezenta cursanților diferitele ramuri de Yoga ca și concept (Hatha Yoga, Mantra Yoga, Raja Yoga, etc.).
Cursanții vor putea în acest fel să se adapteze mai bine la viața lor de zi cu zi și să progreseze pe drumul lor de evoluție personală, spre desăvârșire. Prima oră se va centra pe o introducere la curs, alături de discursul introductiv, urmată de exerciții de pranayama și meditație.
Participarea la eveniment este gratuită. Donația este binevenită dar nu obligatorie.
Orele se vor ține în limba engleză.
Vă rugăm să vă înscrieți printr-un email cu numele dvs., trimis la următoarea adresă: contact@satyanandayoga.ro”

Ce crezi?! Yep, m-am înscris, bineînțeles. Da, știu, ciudat că evenimentul nu mi-a atras atenție înainte să citesc din cartea tantei Gilbert. Adevărul e că Liz m-a convins parțial, prin experiența ei, că nu mi-ar strica să încerc să găsesc o armonie în sufletul meu, să-mi ascult spiritul, să-mi liniștesc mintea și să nu ignor “carapacea” care le ține – corpul meu, prin Yoga. Vineri, am obținut convingerea absolută, după ce am participat la cursul introductiv și la niște exerciții de pranayama și meditații, care cel puțin am tins să cred că m-au făcut să mă simt mai bine. Cursurile se vor organiza o dată la 2 vineri, cică vom avea și temă de casă :). Guru-ul sau master-ul care va ține aceste ședințe este un indian (din păcate, n-am reținut cum îl cheamă), le va ține în limba engleză, chiar dacă știe și româna, spre surprinderea participanților. Pe lângă discursul motivațional, domnul, să-i zicem X, a menționat că Yoga trebuie văzută ca o cutie cu instrumente, instrumente care ne ajută să ne reparăm din interior. În urma războaielor mele, ooof... am nevoie de așa multă reparație... Dacă am înțeles la primul curs tot ce a zis în engleză (partea cea mai plină de cuvinte), o să-l înțeleg și la restul ședințelor. Îmi place cum sună engleza asta...chiar îmi place. Și mai mult îmi place că o înțeleg. Și sper că o să-mi dau drumul și o voi vorbi și eu, în cel mai scurt timp.

Nu știu dacă asta-i rezolvarea “puzzle”-ului din sufletului meu sau nu, dar încerc. Vreau să mă cunosc, să mă înțeleg, să mă accept pe mine și tot ce iubesc eu și să știu ce să atrag în viața mea ca să fiu fericită și cel mai important să pot să păstrez acel ceva și să mențin acest echilibru cât de mult posibil. Sper că aceasta mă va ajuta să pun capăt definitiv războaielor din sufletul meu agitat sau cel puțin să fiu pe calea cea dreaptă și să micșorez orice risc privind sănătatea mea. Îmi doresc să fie asta calea cea mai scurtă și mai puțin dureroasă spre a face armonie între mintea, inima și corpul meu, căci e enorm de greu să le stăpânești pe fiecare în parte. Un echilibru al celor 3 mi-ar prinde bine pe toate planurile vieții.

"There's a crack in everything. That's how the light gets in." (L. Cohen)

Europa în ochii unei romantice irecuperabile

Făceam curățenie prin fișierele din laptop și am dat peste un eseu compus de mine la rugămintea surioarelor dragi, eseu despre țările din Europa și obiectivele turistice care ne pot atrage pe acest teritoriu...

Împreună descoperim Europa

De mici visăm să descoperim lumea, visăm să găsim pe al nostru pământ colțișoare de rai sau să vedem limitele imaginației creatorilor de artă ascunse în orașe frumoase pline de monumente istorice și alte capodopere, visăm la covorașul fermecat al lui Aladin cu care să facem înconjurul lumii fără prea multe griji și chiar fără cheltuieli, care să treacă toate frontierele.

Dacă ziua ar avea destule ore pentru a face o excursie completă așa cum mi-ar plăcea nu doar mie, prin toată Europa, aș începe ziua imaginară cu o cafeluță servită pe o terasă din London și apoi curiozitatea m-ar duce pe urmele lui Harry Potter într-o bibliotecă a Oxford-ului pentru a împrumuta vreo carte scrisă de Sheakespeare. Apoi aș da o fugă pînă în Duplin să învăț niște note ale muzicii de suflet la cimpoaiele irlandejilor. Nostalgică m-aș îndrepta spre Paris, unde m-aș îndrăgosti doar la auzirea serenadelor pe Turnul Eiffel. Dacă mi se va face foame, mă voi alinta cea mai bună ciocolată din Brussel – oraș numit și capitala Europei. Mulțumită mă voi îndrepta spre grădinile de flori din Amsterdam, unde îmi voi culege un buchet mare de lalele. Pentru a proteja natura, mă voi plimba cu bicicleta prin cel mai verde oraș pe nume Copenhaga și apoi îi voi face o vizită lui Moș Crăciun în Laponia, urmând să iau dovezi altor copii ca să demonstrez că el există. Și pentru că la el aș îngheța puțin, aș lua avionul până în Barselona, unde m-aș încălzi pe o plajă fiebinte. După ce mă voi bălăci în cea mai limpede apă a Mării Mediteraniene, mi se va face foame și voi fugi să mănânc niște pizza sau niște paste gustoase la Roma. Nu voi rata Vaticanul, unde o să vânez îngeri și demoni, amintiți în cărțile lui Dan Brown.

La amiază vremea va fi bună pentru o plimbare cu gondola prin Veneția, neuitând să analizez măștile celor de la carnavelele de acolo. Apoi voi dori să sprijin Turnul înclinat din Pisa ca să nu cadă și desigur să-mi fac vreo două poze vesele. Așa cu dispoziție bună, aș scoate limba afara ca Einstein, plimbându-mă și prin Praga pe străduța de aur și apoi voi traversa Podul lui Carol, ascultând muzica lui Mozart. Iar ritmul mă va ademeni să dansez un vals prin Viena – orașul valsului și a muzicii și bineînțeles mi-aș cumpăra din Berlin jucăria iepurașul meu preferat Schnuffel. Atmosfera îmi va aminti de istorie și voi fi tentată să caut zeitățile grecești prin rămășițele Acropolelor și Parthenonului în Atena, unde voi fi fascinată de perfecta combinație dintre modernism și mitologie. Și pentru a mă simți și eu în piele de zeiță, voi dori să fac ceva neobișnuit și irepetabil: voi sta pe două continenente concomitent, datorită strâmtorii Bosfor și a orașului Istambul – ce unesc Asia și Europa.

Spre seară voi fi tentată să văd cum arată raiul și voi ajunge și în portul Batumi, unde voi admira contrastul dintre Mărea Negră și munții Caucazieni, iar după aceea să merg să mănînc niște hachapuri și ciurhela în Tbilisi. Până la apus de soare reușesc să adun adrenalină cu schiurile prin munții Carpați, ca să nu mă simt ca în filmele de groază rătăcind prin Castelul lui Dracula din Brașov. Și dacă tot se înserează trecem prin Budapesta – orașul luminilor. Mi-aș cumpăra cea mai frumoasă rochie din București, la recomandarea designerilor români și aș merge la un bal în unul din palatele orașului Sankt Petersburg - orașul lui Petru cel Mare (din Dinastia Romanov), orașul palatelor. Părăsind balul în grabă, mi-aș pierde un pantofior de cristal, în drum l-aș arunca și pe al doilea (ce să fac cu ei, oricum nu erau comozi) și aș merge desculță să admir cascadele din Petergof și alte monumente de arhitectură.

Lipsită de rezervele de puteri, la sfârșit de zi m-aș întorce înapoi acasă, conștientizând că vesel și chiar și trist îți poate fi peste tot în lume, însă cel mai liniștit somn îl voi avea doar acasă, în Sîngerei – locul de unde am pornit dimineața și unde indiferent de distanță sau circumstanțe – o să revin întotdeauna.

                                                                  ***

Chiar mi-ar plăcea să bifez în lista "to do" măcar o parte din obiectivele de mai sus :). Dar acestea nu-s obiectivele mele de bază, ele fac parte dintr-o listă suplimentară mai puțin importantă pentru fericirea care o caut.

Șampanie pentru femei, vin pentru bărbați

Am găsit o postare frumoasă, dar nu-i cunosc autorul. Totuși o sa-mi permit să o trec astăzi, aici între ghilimele, că nu-i fur nimănui munca, contrar apreciez idei și gânduri utile:

"Fiecare relație este o lecție. Fiecare om trecut prin viața noastră lasă în urmă un exemplu sau o dezamăgire. La fel și noi, devenim îngerii sau demonii cuiva pentru o zi sau pentru toată viața. Dacă se trăiește o viață la doi, e frumos. E frumos și ceea ce se trăiește o zi. Doar că te-ai întrebat ce rămâne după acea zi. Cine va mai fi el? Cine vei mai fi tu? Vei alerga fericită pe stradă că în sfârșit ești liberă sau vei suferi în tăcere. Vei înțelege că te-ai ars și-ți vei învăța lecția sau vei simți că ceva se rupe din tine. Fiecare trăiește diferit sfârșitul unei relații. Pentru unii sfârșitul demult și-a pus amprenta pe prezent, pentru alții nu va fi niciodată sfârșit. Vor trăi cu amintiri, cu emoții, cu lecții regretate că nu s-au întâmplat la timp. Unii se ard și continuă, alții nu duc lipsă de nimic și lasă. Femeile și bărbații au un fel uneori brutal de a iubi. Se îndrăgostesc unii de alții, își potrivesc caracterele, poftele și fricile, mănâncă din aceeași farfurie, împart același pat și aceleași planuri de viitor. Trăiesc fericiți, dau nume unor viitori copii și își construiesc viața așa cum știu ei mai bine. Apoi, unul din ei pleacă. Sau la primul scârțâit de relație cedează și se despart. Pe când o problemă ar trebui să unească, să ceară căutarea unor soluții. De asta unii bărbați sunt în viața unei femei precum o ceașcă de ceai. Gustoși cât sunt, dar mereu se cere ceva în schimb. Ceva mai bun, mai puternic, mai de lungă durată. Și tot de asta unele femei sunt ca o ceașcă de cafea în viața unui bărbat. Sunt bune cât își păstrează fierbințeala și aroma, cât provoacă, cât trezesc ceva la el. Sunt însă și bărbați ca șampania. Când îi guști de sărbători, iar ei fac ca fiecare zi să fie o sărbătoare. Și femei ca un pahar de vin. Cât nu ai bea altceva, tot de el ți-e sete. Femeile vor alege mereu șampania iar bărbații paharul cu vin. Însă până acolo, ambii vor gusta fie din ceai, fie din cafea. Unii se vor mulțumi și cu atât. Până la urmă, fiecare merită pe măsura la ce este. O femeie care își cunoaște valoarea, și e pe bună dreptate o femeie adevărată, nu se va arde a doua oară în dragoste. Un bărbat deștept va încerca mai multe feluri de vin, dar se va opri la unul singur. Altfel îi va fi sete o viață de ceea ce nu va avea. Fiecare e în măsură să-și dicteze destinul. Să-l construiască. Și fiecare până la urmă alege ce să bea. Alege dozele, aromele, tăria, perioada de păstrare și de vechime. Și sunt momente în care trebuie să lași, să încerci alt gust. Și sunt momente în care trebuie să te ții cu dinții de ceea ce ai. Ca să nu te frigi apoi. Ca să nu-ți fie sete." (Autor neidentificat)

Găsiți-vă băutura preferată, altfel riscați să aveți pofte mereu...

P.S. Oare ce pot să mai fac astăzi, cică 14 februarie - sâmbăta morților, în afară de curățenie generală și mâncare?! Poate să beau un păhar de vin, just for me :)).

Treisprezece

E vineri și e 13... Ziua de care se sperie multă lume și o zi obișnuită pentru mine. În general, numărul 13 este considerat un număr ghinionist, de aceea în multe țări acest număr lipsește de pe ușile birourilor, ușile apartamentelor din hoteluri, numerotarea caselor și altor elemente. Acest lucru se explică prin faptul că acest număr este cu o unitate mai mult decât numărul 12, care este considerat perfect și complet, integral și suficient, fiind considerat o combinație a tuturor formelor de existență în univers (simbolul finalului, 12 luni în an, 12 semne zodiacale, 12 ore pe și noapte 12 zei principali ai Olimpului, 12 apostoli și altele). Prin urmare, treisprezece reprezintă o formă care depășește forma perfectă (este peste măsură). Iar ceva ce depășește sau exagerează, în sensul că întrece măsura, în general, este considerat periculos, ceva ce prezintă o trecere neașteptată la o nouă calitate, o explozie. În simbolismul ocult acest număr simbolizează moartea. 

Revenind la numărul 13, care consider eu că momentan nu mi-a făcut niciun rău. M-am născut la ora 13 (ceea ce înseamnă că ascendentul meu zodiacal este Scorpion) + mai aveam o listă lungă de constatări și calcule matematice într-un jurnal personal, precum că numărul 13 mă urmărește peste tot, dar nu le mai țin minte. Abia acum mi-am dat seama că și numele meu complet conține 13 litere :). Cu sau fără ghinion o fi sau nu, nu mă interesează totuși, e numărul sub care m-am născut. 

Cât despre ziua de vineri, se spune că înainte de existența bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeița dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creștinism, conducerea bisericii a fost preluată de bărbați, care n-au mai acceptat guvernarea unei zeități feminine. Drept pentru care au lansat zvonuri precum că vinerea este o zi plină de ghinion.

Știi, chiar nu contează ce zi e astăzi și cât de mult ne protejăm de situații neplăcute, accidente, înec sau altele, având în vedere că apreciem că ni s-a dat de sus o viață pe care trebuie să o trăim și să mulțumim că o avem, dar nu să tremurăm de frică că o putem pierde în orice moment, dacă nu vom fi atenți cu ea. E greșit, nu știm nici măcar dacă ne vom trezi mâine dimineață, nu avem certitudinea că ajungem înapoi acasă de la serviciu, nu avem certitudinea că prindem următorul concediu ca să ne vedem familia sau următoarea zi de naștere a celor mai scumpe surioare. Nu e dureros faptul că s-ar putea să nu mai prindem o altă zi din viață, mai dureros ar fi să prindem o altă zi din viață în care o alte persoana dragă din viața noastră n-a apucat să o prindă împreună cu noi...

De aceea, omuleți dragi, nu încercați să deduceți cât ați putea trăi și să vă faceți planuri pentru viața estimată de voi, tindeți să trăiți fiecare moment ca ultimul (și aici nu mă refer la desfrânare și prosteală la maxim :P...). Mă refer la dragostea pe care o putem oferi celor din jur prin simpla prezență și grija ce le-o putem purta, ca să nu regretăm cândva că n-am fost acolo unde trebuia să fim, că n-am îndeplinit ce-am promis, că n-am păstrat și protejat ce am iubit.

"Oamenii buni îs și frumoși"

"Oamenii buni îs și frumoși...", mi-a șoptit astăzi în troleibuz o doamnă căreia doream să-i cedez locul. După ce mi-a zâmbit înapoi și mi-a mulțumit pentru gest, mi-a spus că dânsa se ridicase de pe un alt scaun și se îndrepta spre ieșire. Era o doamnă simplă și cu multe pungi aproape pline și la cum se deplasa mă gândesc că erau și grele. Și ieri, o altă doamnă, care a stat lângă mine pe scaun, mi-a urat "o seară bună și liniștită în continuare...", mi-a zâmbit și a coborât la următoarea stație. 

Poate ai să zici "Și ce e aici interesant?!" și "de ce scrii despre așa ceva?!", eu am să-ți răspund că "interesant"-ul, de obicei, diferă pentru fiecare din noi și ceea ce reflect în acest blog, pe aceste pagini virtuale sunt bucăți din "interesant"-ul meu sufletesc. Aș fi trecut aceste sentimente într-un jurnal personal doar pentru mine, însă există viziuni și idei care trebuie împărtășite, care să ne ajute să conștientizăm că aceste "reacții chimice" frumoase din sufletul nostru se datorează unor oameni cu adevărat frumoși și să înțelegem că și noi putem fi mai buni și mai frumoși (fără farduri sau alte elemente de înfrumusețare exterioară falsă). Cele două doamne mi-au făcut seara mai frumoasă și, zâmbind, mi-am șters lacrimile apărute în colțurile ochilor, m-am gândit: nu e totul pierdut, mai există oameni buni și frumoși la suflet, datorită cărora nu ți se face silă de tot de lumea asta...

Pentru mine e ceva interesant și frumos să văd, să fac, să primesc gesturi frumoase, gesturi de suflet drept exemple bune repetat. E adevărat că e atât de greu să oferi un zâmbet când ești îmbibat cu oboseală, griji și gânduri triste sau când chiar vrei să plângi sau să urli în gura mare să elimini tot ce nu mai suporți să ții în tine, însă am observat că emoțiile negative pot combătute (temporar) când ofer și primesc câte un zâmbet sincer, generat de astfel de situații (ca și cele de mai sus) sau pur și simplu.

PROBABIL nu o să le mai întâlnesc și n-o să mă întâlnească sau poate o să ne mai întâlnim într-un alt transport public sau pe stradă și e ABSOLUT sigur că n-o să mai ținem minte chipul, însă o să păstrăm în minte gesturile, cuvintele și sentimentele generate de OMULEȚI FRUMOȘI. 

Indiferență și fluturi

          

                                                  "Cer doar să fiu liber. Fluturii sunt liberi." (Charles Dickens)

Să lupți de unul singur pentru un scop anume... e greu, groaznic de greu... Simți de parcă ai încerca să înoți împotriva curentului, fiind împins înapoi din față cu o forță dublă decât cea cu care încă înoți... Să lupți, fiind susținut de cineva, adică dacă luăm același exemplu, înseamnă să fii încurajat sau împins din urmă, e ceva mai ușor, efortul depus e puțin mai mic sau poate curajul e ceva mai mare. Să fii indiferent probabil e cel mai simplu mod de a trata lucrurile sau obiectivele.

Eu m-am resemnat, nu mai suport nimic, nu mai am lacrimi pentru tămăduire de suflet în momentele când mă simt lașă pentru a schimba ceva în viața mea sau neputincioasă în a rezolva problemele altora, care mă afectează, bineînțeles, maxim... Aș fi preferat să fiu rouă formată în noapte senină de vară și să mă evaporez în căldura dimineții,  să mă simt lipsită de griji și încălzită de dragoste... 

M-am săturat să simt ce simt, am nevoie de o doză de indiferență pentru a putea rezista unei lumi lipsite de scrupule. De ce neapărat eu trebuie să fiu cea care le simte pe toate atât de aproape de suflet?! Oare nu-i mai ușor să fii indiferent față de tot, de toți?! Să nu te mai pui în locul altora și să le simți durerea și să plângi în rând cu ei?! Pentru ce?! Dacă ai ști cât doare când tu oferi tot ce ai și ce poți oferi, dar ești blamat că nu oferi mai mult sau că nu ești tot timpul acolo. Pentru ce?! Încerci să ajuți pe cineva care nu se ajută pe sine?! Ce să aștepți de la așa oameni?! Sunt 2 variante: 1. Dacă sunt la fel ca tine, se vor autodepăși la un moment și te vor ajuta înapoi chiar dacă tu nu te vei ajuta pe tine. 2. Dacă nu sunt în stare să se ajute pe sine, nu te vor ajuta nici pe tine, problema lor tot timpul va fi una mare și fără rezolvare.

Mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să depășesc etapa de "omidă" și să mă transform în "fluture", să-mi depășesc orice emoție negativă și să capăt libertate sufletească prin indiferență... 

Mai jos am extras câteva idei interesante despre FLUTURI de pe un alt blog, mai jos aveți și sursa:

"Adică ne punem întrebarea ce este un fluture? Și ce nu este un fluture? Cît de departe poate merge un fluture?

Cum arată un fluture?

Au talia cuprinsă între 1 mm si 10 cm lungime, iar anvergura aripilor poate ajunge la 30 cm. Fluturii au corpul acoperit cu solzi sau peri, într-o gamă largă de culori. Fluturii pot fi asemuiți celor mai mari pictori.  Creează o imensă paletă de culori intense care pot fi observate și de la 1 km depărtare.  Sunt ființe iubitoare de lumină și căldură, dar nu vă lăsați păcăliți. Fluturilor le place să înșele. Unii au învătat să zboare ca alte insecte pe care inamicii lor nu le mănînca în mod normal. Oamenii de știintă numesc asta imitație. Noi o numim strategie. Fluturii sunt insecte cu sînge rece.

Cum nu arată un fluture?

Fluturii diferă de rudele lor apropiate, moliile. Diferă prin modul în care își țin aripile, prin colorit, prin modul de viață. Fluturașii sunt foarte activi în timpul zilei, în timp ce moliile ies la iveală după apusul soarelui. Fluturii aparțin arborelui evoluţionist al moliilor. Sunt o etapă superioară. Putem spune că dacă moliile pot fi asociate cu întunericul, cu pustiirea, cu nimicirea, atunci fluturii sunt o etapă superioară a acestora. De un fluture ar putea depinde soarta omenirii.

Cu ce se hrănesc fluturii?

Larvele se hrănesc cu vegetație sau cu alte insecte, în funcție de specie, în timp ce insecta adultă, sub formă de fluture, consumă nectarul florilor, fiind pentru unele specii de plante principalul factor de polenizare. Numărul mare al fluturilor influențează de mii de ani dezvoltarea multor specii de plante și implicit mediul natural. Ei susțin de mii de ani metamorfoza geografică. Acesta este cu adevărat the Butterfly effect. Cu alte cuvinte, fluturele este responsabil pentru suficiente vieți pe această planetă''. 

(extras din https://batranutragator.wordpress.com/2013/09/09/cum-se-naste-un-fluture/)

De ce Fluturii?! Pentru că mi se asociază cu împlinirea sufletească, liniștea absolută, iubirea copilărească și pură, frumusețea incontestabilă și chiar și cu indiferența optimă. Această insectă ajunge să fie fluture doar în a 4-a etapă din viața ei. Pornește de la nimic, trece prin cele mai grele etape din viața lui și în final ajunge la echilibrul sau la forma dorită. Interesant cum natura te învață lucruri frumoase, te învață cum să trăiești și îți oferă speranțe de care să te ții tare, prin exemplele sale. Speranța mea e că mă voi metamorfoza în (cel târziu) a 4-a etapă din viața mea asemenea acestei vietăți speciale.

În căutarea liniștii interioare

Obiectivele sufletului ar trebui să fie cât se poate de simple și în același timp sfinte... Prin urmare, mai jos sunt enumerate 30 de obiective ale sufletului care ar trebui să ajute în căutarea Liniștii interioare:

"1. să nu-ți pierzi niciodată credința în Dumnezeu;

2. să nu te răzvrătești niciodată împotriva lui Dumnezeu și să nu-i ceri socoteală când lucrurile nu merg cum ți-ai dori;
3. să ai mereu încredere în tine;
4. să iei decizii în concordanță și cu binele tău, nu doar cu binele celorlalți;
5. să îți păstrezi principiile, valorile morale și credințele intacte, indiferent de situație;
6. să te simți mereu utilă pentru alții;
7. să ai prieteni de încredere;
8. să îți placă oamenii cu care urmează să lucrezi;
9. să fii plăcută și respectată de către ceilalți;
10. să ai mereu somnuri liniștite și odihnitoare;
11. să nu crezi în superstiții;
12. să nu crezi în coincidențe;
13. să iei doar ce e mai bun din viață;
14. să profiți de fiecare oportunitate viabilă care se ivește;
15. să ai convingerea că viața înseamnă 'a dărui';
16. să nu aștepți nimic în schimb când oferi ceva;
17. să te simți conectată cu natura (cu toate formele de viață);
18. să reușești în viață, să-ți iasă tot ce-ți propui;
19. să simți mereu plăcere când îi ajuți pe ceilalți;
20. să intervii mereu în situațiile în care consideri că poți fi de ajutor;
21. să ai noroc;
22. să nu-i judeci pe ceilalți;
23. să ai puterea de a te ierta și de a-i ierta pe ceilalți;
24. să iubești adevărat;
25. să ai compasiune față de ceilalți;
26. să rămâi mereu calmă și liniștită;
27. să fii generoasă și plină de grijă;
28. să te poți detașa de suferințele lumești;
29. să pui mai mare preț pe spiritualitate decât pe materialitate;
30. FERICIRE."

Sper să fie de ajutor în căutarea ta...

Însă dacă ai reușit să găsești și să activezi în suflet un regim de liniște interioară, ai grijă să-l menții prin a pune în practică ceea ce a zis Dalai Lama: "Nu lăsa comportamentul altora să-ți distrugă pacea interioară".

"Muzica simte" ori "Simte muzica"

Simt Muzica în toată ființa, iar Muzica mă simte și mai bine...

De fiecare dată când aud o melodie nou (specială) în engleză, care mă prinde din primele perechi de acorduri (nereușind încă să-i deslușesc mesajul), îi caut cuvintele și realizez că Ea mi-a descoperit iar emoțiile și mă simte... sau eu o simt... încă nu ne-am decis cine pe cine mai tare simte :)...

Ajungi să declari ceva neînsuflețit mai înțelegător decât ceva însuflețit... Când renunți să dai suflet la ceva însuflețit, începi să alimentezi cu suflet ceva neînsuflețit... Să plângi pe clapele unui pian e o artă a durerii și o lașitate a omului care nu are curajul să plângă pe umărul unui prieten...

P.S.

Stii de ce pot să învăț mai bine când ascult muzică?! Atunci e pace între inima și creierul meu. Inima ascultă muzică și e cumințică pentru că aceasta îi tămăduiește rănile, iar creierul e ocupat cu învățatul... Altfel e tot timpul război între cei doi, iar când ajung să facă pace, orice încercare a creierului de a-i analiza problemele inimii se termină iar cu război.... Mda...

Spini netezi de trandafir

  "Dar pe pământ e mult mai fericit un trandafir ce-şi dăruie mireasma decât cel ce-n sihastră bucurie trăieşte, creşte, şi-apoi se usucă vegheat de feciorelnicii săi spini." (W. Shakespeare)

           

            Într-adevăr, ești mai fericit când poți și vrei să oferi fericire omuleților dragi din jurul tău prin așa lucruri simple cum sunt dragostea, prietenia, înțelegerea, atenția, răbdarea, încrederea, susținerea, motivarea, alinarea, sfătuirea, ajutorul, speranța, iertarea... Sunt niște lucruri simple și fără de sens pentru unii, dar cu multă însemnătate pentru alții. Probabil, cei din urmă își pot recăpăta pacea interioară și reușesc cu ajutorul nostru să-și echilibreze sufletul (cel ce adoră să dea lupte interioare, cel ce e greu de prins, de unul singur, și strangulat pentru fiecare război pornit, cel cu care e greu să semnezi tratate de pace într-un timp scurt, fără să-ți faci jertfe)...

          Suntem niște ființe care au o problemă cu singurătatea. Dar asta nu-i cel mai grav, ceea ce-i mai problematic la noi e că avem așa multe așteptări de la cei din jur, avem așa multe pretenții de la cei pe care i-am întâlnit în drumul nostru și care au ales să rămână în preajmă sau, invers, am ales să fim în preajma lor. Adevărul pur e că nimeni nu-i obligat să te scutească de singurătate (în primul rând de cea sufletească și apoi cea fizică), nimeni nu-i obligat să fie acolo unde vrei tu să fie, nimeni nu-i obligat să gândească la fel ca tine sau să simtă la fel ca tine... Suntem așa de diferiți, suntem așa de greu de înțeles, pentru că, în primul rând, noi singuri nu ne putem înțelege... Suntem egoiști, pentru așteptăm ca fericirea ce o oferim celora din jur să fie întoarsă înapoi. Nu acceptăm deplin ca gesturile noastre să fie altruiste, cu o singură direcție, vrem și așteptăm răsplată, pentru că ajungem să ne dăm singuri o valoare pe care o considerăm noi justă pentru ceea ce suntem sau oferim, sau ceea ce credem că suntem sau oferim...Ajungem să transformăm acele lucruri simple menționate mai sus în produse ale muncii noastre pe care să le vindem “clienților” noștri, în schimbul unei remunerări convenabile. Remunerările care nu ne convin, ajung să ne ducă în categoria nemulțumiților ori în a cea a dezechilibraților sufletește...

           O altă problemă a noastră. Majoritatea din noi ne planificăm viața, ne scriem propriile standarde de trai ori încercăm să preluăm standardele altora...Urmând ca orice deviere de la această planificare sau acele standarde, să te arunce în diferite colțuri ale sufletului... Astfel ajungi iar în categoria celor menționați mai sus, celor dezechilibrați sufletește... E complet greșit să trăiești după un anumit plan sau să te invinuiești de nerespectarea deplină a unor standarde...Trebuie să fim flexibili și deschiși, spre a ne edita acel plan zilnic, întrucât fiecare zi oferă o lecție nouă, o experiență diferită de cea din ziua anterioară. Fiecare zi ne oferă și posibilitatea să ne cunoaștem pe noi mai mult sau să ne formăm ceea ce vrem să fim... Mai simplu: ne schimbă...Dacă am fi comozi și liniștiți sufletește, nu am căuta să schimbăm nimic la noi ori la cei din jur (ori la ambele părți). Nu am schimba nimic, iar astfel stăm pe loc. Dar oare viața ne stă pe loc după noi?! Mișcă, nu te speria de schimbări: bune sau rele ele vor fi cheițele succesului, chiar și eșecurilor tale... Nu există succes de suflet, fără eșecuri subordonate lui...

         Dacă ne-am vedea per ansamblu dintr-un punct mai de sus, zic ni s-ar dezgusta de noi ca oameni. Suntem niște ființe ciudate, preferăm să ne complicăm viața, preferăm să fim în centrul atenției, preferăm să primim mai mult decât să oferim, preferăm să fim singuri din cauza că ne este lene să fim empatici și prezenți acolo unde singurătatea ta și o altă singurătate s-ar echivala cu 2 singurătăți ce se completează și fac suportabilă existența în această viață, preferăm să ne plângem de nereușite în loc să gândim strategii pentru potențiale reușite și să acționăm să le transformăm în reușite reale, preferăm să observăm greșelile altora și să le ignorăm pe-ale nostre, preferăm să ne cerem iertare pentru greșelile noastre și apoi iar să le repetăm,  preferăm să judecăm greșit ceea ce nu încercăm să înțelegem corect, preferăm să fim nerăbdători când cele mai mărețe lucruri au nevoie de timp, răbdare și dăruire.

       Omuleți dragi, putem fi mai buni de atât. Pacea interioară ține de noi, noi suntem stăpânii emoțiilor noastre (tuturor emoțiilor noastre: pozitive sau negative). Nimeni și nimic nu ar trebui să ne dezechilibreze pacea interioară... Iar dacă dezechilibrează, să dezechilibreze cu mai multe emoții pozitive... Iar când tendința emoțiilor se orientează spre negativ, trebuie să recunoaștem că ceva merită să schimbăm pentru noi sau pentru cei din jurul nostru. Nu ne încurcă să ne evaluăm mai des și să conștientizăm unde greșim și să găsim motivul emoțiilor negative, să ne răspundem la întrebarea “de ce ne simțim nefericiți?!”. De reținut: n-avem motive să fim nefericiți, când chiar nu putem fi nefericiți. Închei cu un alt citat de-al lui William Shakespeare: “Mereu sunt fericit, știi de ce? Pentru că nu aștept nimic de la nimeni, să aștepți întotdeauna doare. Viața este scurtă, așa că iubește viața. Fii fericit și zâmbește întotdeauna. Trăiește doar pentru tine și amintește-ți:

înainte să vorbești – ascultă,

înainte să scrii – gândește,

înainte să rănești – simte,

înainte să urăști – iubește,

înainte să renunți – încearcă

și înainte să mori – trăiește.”