Făceam curățenie prin fișierele din laptop și am dat peste un eseu compus de mine la rugămintea surioarelor dragi, eseu despre țările din Europa și obiectivele turistice care ne pot atrage pe acest teritoriu...
Împreună descoperim Europa
De mici visăm să descoperim lumea, visăm să găsim pe al nostru pământ colțișoare de rai sau să vedem limitele imaginației creatorilor de artă ascunse în orașe frumoase pline de monumente istorice și alte capodopere, visăm la covorașul fermecat al lui Aladin cu care să facem înconjurul lumii fără prea multe griji și chiar fără cheltuieli, care să treacă toate frontierele.
Dacă ziua ar avea destule ore pentru a face o excursie completă așa cum mi-ar plăcea nu doar mie, prin toată Europa, aș începe ziua imaginară cu o cafeluță servită pe o terasă din London și apoi curiozitatea m-ar duce pe urmele lui Harry Potter într-o bibliotecă a Oxford-ului pentru a împrumuta vreo carte scrisă de Sheakespeare. Apoi aș da o fugă pînă în Duplin să învăț niște note ale muzicii de suflet la cimpoaiele irlandejilor. Nostalgică m-aș îndrepta spre Paris, unde m-aș îndrăgosti doar la auzirea serenadelor pe Turnul Eiffel. Dacă mi se va face foame, mă voi alinta cea mai bună ciocolată din Brussel – oraș numit și capitala Europei. Mulțumită mă voi îndrepta spre grădinile de flori din Amsterdam, unde îmi voi culege un buchet mare de lalele. Pentru a proteja natura, mă voi plimba cu bicicleta prin cel mai verde oraș pe nume Copenhaga și apoi îi voi face o vizită lui Moș Crăciun în Laponia, urmând să iau dovezi altor copii ca să demonstrez că el există. Și pentru că la el aș îngheța puțin, aș lua avionul până în Barselona, unde m-aș încălzi pe o plajă fiebinte. După ce mă voi bălăci în cea mai limpede apă a Mării Mediteraniene, mi se va face foame și voi fugi să mănânc niște pizza sau niște paste gustoase la Roma. Nu voi rata Vaticanul, unde o să vânez îngeri și demoni, amintiți în cărțile lui Dan Brown.
La amiază vremea va fi bună pentru o plimbare cu gondola prin Veneția, neuitând să analizez măștile celor de la carnavelele de acolo. Apoi voi dori să sprijin Turnul înclinat din Pisa ca să nu cadă și desigur să-mi fac vreo două poze vesele. Așa cu dispoziție bună, aș scoate limba afara ca Einstein, plimbându-mă și prin Praga pe străduța de aur și apoi voi traversa Podul lui Carol, ascultând muzica lui Mozart. Iar ritmul mă va ademeni să dansez un vals prin Viena – orașul valsului și a muzicii și bineînțeles mi-aș cumpăra din Berlin jucăria iepurașul meu preferat Schnuffel. Atmosfera îmi va aminti de istorie și voi fi tentată să caut zeitățile grecești prin rămășițele Acropolelor și Parthenonului în Atena, unde voi fi fascinată de perfecta combinație dintre modernism și mitologie. Și pentru a mă simți și eu în piele de zeiță, voi dori să fac ceva neobișnuit și irepetabil: voi sta pe două continenente concomitent, datorită strâmtorii Bosfor și a orașului Istambul – ce unesc Asia și Europa.
Spre seară voi fi tentată să văd cum arată raiul și voi ajunge și în portul Batumi, unde voi admira contrastul dintre Mărea Negră și munții Caucazieni, iar după aceea să merg să mănînc niște hachapuri și ciurhela în Tbilisi. Până la apus de soare reușesc să adun adrenalină cu schiurile prin munții Carpați, ca să nu mă simt ca în filmele de groază rătăcind prin Castelul lui Dracula din Brașov. Și dacă tot se înserează trecem prin Budapesta – orașul luminilor. Mi-aș cumpăra cea mai frumoasă rochie din București, la recomandarea designerilor români și aș merge la un bal în unul din palatele orașului Sankt Petersburg - orașul lui Petru cel Mare (din Dinastia Romanov), orașul palatelor. Părăsind balul în grabă, mi-aș pierde un pantofior de cristal, în drum l-aș arunca și pe al doilea (ce să fac cu ei, oricum nu erau comozi) și aș merge desculță să admir cascadele din Petergof și alte monumente de arhitectură.
Lipsită de rezervele de puteri, la sfârșit de zi m-aș întorce înapoi acasă, conștientizând că vesel și chiar și trist îți poate fi peste tot în lume, însă cel mai liniștit somn îl voi avea doar acasă, în Sîngerei – locul de unde am pornit dimineața și unde indiferent de distanță sau circumstanțe – o să revin întotdeauna.
***
Chiar mi-ar plăcea să bifez în lista "to do" măcar o parte din obiectivele de mai sus :). Dar acestea nu-s obiectivele mele de bază, ele fac parte dintr-o listă suplimentară mai puțin importantă pentru fericirea care o caut.