Gradina de flori suparata

 

Cat e de greu sa zidesti ceva frumos, dar cat de repede se risipeste, de la cea mai mica greseala a ta, de la o aiureala, de la o intoarcere de cap, sa-i zicem asa...
Uneori ne comportam ca nishte copii, uitand ca persoana care ne sprijina si ne e alaturi, nu merita nici mica greseala, nici slabiciunea aparuta de la niste complimente, care nu inseamna nimic pe langa dragostea ce ti se ofera din suflet, pe langa dragostea care nu vorbeste, dar se simte... 

Cand simti ca pierzi totul, iti dai seama de ceea ce a fost cel mai important pentru tine si ce era adevarata fericire pentru tine: imbratisari simple, dar pline de dragoste... Priviri patrunzatoare, pline de iubre, fara cuvinte...

E trist sa stii ca ti-ai dat si sufletul pentru ca sa-ti aranjezi o gradina de flori de sentimente frumoase intr-un suflet, zi de zi udandu-le, ingrijidu-le, indepartand intotdeauna gradina de orice daunatori, de factori externi... Dar, intr-o zi, cineva peste gard a inceput sa-ti zica ca ii e ciuda ca ai o asa gradina, si incepand sa-ti zica despre ce gradinaritza buna eshti si ce persoana eshti, ridicandu-te in slavi, crescandu-ti urechile ai uitat de gradina s-o uzi in aceea zi... Si din cauza asta, s-au ofelit o parte din florile pe care le iubeai enorm si continui sa tii la ele.... Dar iti dai seama ca nu le poti intoarce... Restul florile nu mai au incredere in tine, nu mai cred ca ele sunt singurele de care esti interesata... Dar a fost doar un trecator cu vorbe inflorite. Dar ele nu ma mai lasa sa le port de grija, nu ma lasa se le mai ud, sa le ingrijesc.. Ma inteapa, ma zgarie, ma imping, crezand ca sunt o tradatoare, crezand ca vor mai fi cazuri cand voi uita de ele, cand va mai trece cineva pe drum. Cum sa le fac sa inteleaga ca nu am iesit din ograda si sunt tot cu ele, imi cer scuze de la ele ca m-am intors si vorbit si in acel timp le-am ofensat si le-am uitat pe citeva clipe. Si chiar daca le promit ca e pentru prima si ultima data cand se intimpla sa-mi distraga cineva atentia. Sunt o gradinarita tinara, fara mare experienta, dar vreau ca gradina mea sa fie cea mai frumoasa, sa fie cea mai puternica si plina de reciprocitate si sentimente frumoase, deosebite. Nu stiam, din neexperienta mea, ca le voi face sa sufere... Dar le-am facut sa sufere... Ce n-as da, doar ca gradina mea sa ma accepte si sa ma creada, si sa aiba din nou incredere in mine, sa continui sa am grija de ea, cum aveam, o voi face cea mai deosebita..

O a doua sansa de mi-ar da, din tot sufletul, nu as intoarce nici macar 30 grade capul de la ele...

Si cum am zis, sunt tanara gradinarita, pe greseli se invata... Poate ca gradinarii altfel. Dar femeile gradinaritele, pe greseli se invata, ofelesc cate o floare o data, si apoi nu mai fac de astea, invatand despre conditiile de care are nevoie aceasta...

Mi-i dor de gradina mea... Imi lipeste mult... foarte mult. Daca ar intelege asta, as face-o cea mai inflorita din lume. Dar din cauza grelelilor noastre, negandite, permanent avem de suferit si de sintit consecinte. Ma rog Domnului Dumnezeu sa-mi intoarca gradina, sa-mi lumineze florile din ea si sa ma impace cu ele, caci eu si gradina mea suntem un tot intreg, nu as putea sa traiesc fara ea, asa cum ea nu va putea trai fara mine. Nu ma desparti, Doamne, de gradina mea scumpa... Nu-mi imaginez viata fara ea, nu-mi imaginez o alta gradina in viata mea, caci de alta nu ma voi apuca niciodata, 1001 %. Intoarce-o, Doamne, cu fata la mine si lumineaz-o, spunandu-i cat de mult am nevoie de ea. Promit, sa le fiu florilor demna intotdeauna si sa am grija de ele. Si nimic nu se va mai intimpla cu ele, nici cu mine, iar un tot-intreg isi va gasi echilibru in lumea asta plina de situatii, la care vom fi caliti deja.