...Frig... Nori...Picaturi de ploaie reci...Pustiu...Pustiu in jur, pustiu in sufletul rupt de lume grea si rece...Ganduri posomorite si fara speranta... Mi-i atat de frig si in acelasi timp ma inadush in suflet de durere... Poate ca prea m-am izolat in lumea mea mai calda la inceput si nu mi-am dat seama ca in afara ei as putea ingheta...Mi-i rece de la tot negativul din jur, mi-i rece de la invidia din jur, mi-i rece de la rautatea lumii... Mi se ofileste zambetul de la atatea zambete false in jur. Poate ca in suflet am ramas aceeasi copila naiva, care ar fi vrut sa vada totul altfel, totul mai colorat din totdeauna... Dar nu-i asa, ma racesc pe zi ce trece, pe cat ma conving ca nu-i asa.
Generatorul de energie pozitiva si zambete pentru altii, unde e?!... Se pierde in toamna...Ingheata... Trebuie pus la incarcat...
Cum?!
Nicicum... Mi-i prea trist sa mai gasesc vreo solutie... Mi-i prea trist sa ies din culorile alb-negru... M-am saturat sa ma autopornesc din nou...
Inghet si ma sufoc pe dinautrul meu... Vreau sa tip, sa plang, sa ma eliberez de o durere inexplicabila, negativa, de la tot ce-i negativ... Dar nu pot...Trist mi-i de mine, ca-s intr-o stare in care as putea sa explodez in interior si in acelasi timp sa nu fac nimic pentru a evita asta... Ce-i cu mine?!... Ce-i cu mine?!...
Stii, atunci cand esti bun, te comporti omeneste cu oamenii, unii ti se catara in cap, transformandu-se in animalute cu comportament porcesc :)...
Da, cum spunea taticu, eu iubesc indepedenta, dar in acelasi timp mi-i frica de ea... nu-mi place sa dau multe explicatii unora care nu le merita, nu am incredere, de obicei, in cei din jur, poate ca mai mult ascult decat vorbesc, reactionez mai tarziu decat trebuie, nu-s cea mai buna, de obicei am nevoie de cineva care sa ma impinga din urma pentru a face un pas, chiar daca stiu cum se face acel pas, sunt o fricoasa. Uneori ma supar singura pe mine pentru felul meu de a fi. Fiecare din noi se poate autoforma. E nevoie de mult efort pentru autoformare si pentru a fi asa cum vrei sa fii...Dar de ce ajung in asa situatii in care imi sta in gat autoformarea asta?! Mi-i sila de tot, in special de lumea din jur, care imi fura din energia pozitiva.
Motive, Motive...
Uneori is plina de scopuri, is plina de idei... Dar e de ajuns o zi urata ca asta, sa-mi arate cat de repede se poate schimba un scop minuscul, si imi dau seama cat de usor se ruineaza un scop mare, de la o mica greseala... Mi-i frica sa ma gandesc... Mi-i groaza... Stiu cat sufar de la un mic scop ruinat, dar nu stiu cum as reactiona sa pierd un scop mai mare, mult mai mult muncit si modelat...
Trist ca-i trist :)...
Gata...La facultate...Poate apare si in mine viata, pe drum spre facultate sau de la facultate... Doar sa apara...
