luni, 2 martie 2015

Început de primăvară

Ieri am avut o zi foarte plină. Cum a zis Marcela: "Ești o eroină că ai rezistat până acum (aproape ora 4 noaptea) și încă mai ai energie!" Ieri a fost ziua Marcelei, eu și Adina ne-am ocupat de partea de după cortină - surpriza pentru Marcela. Cumpărături, cutreieratul orașul în lung și-n lat, găsirea resurselor necesare surprizei nr. 1 și nr. 2. Eu am mai pregătit o surpriză și pentru restul prietenelor. Le-am confecționat niște Măr-țișoare sănătoase pentru un început de primăvara frumos. Bineînțeles că toată lumea a fost fericită și mulțumită, așa cum mi-am dorit :).



























Știi ce a fost mai neprevizionat în această zi?! Chiar de dimineață când am pornit la "drumul programat", s-au apropiat de mine două doamne care m-au întrebat dacă consider Biblia ceva învechit sau e de actualitate?! Le-am răspuns că Biblia nu are un termen de valabilitate. Le-a plăcut răspunsul și au zis că vor să-mi arate o frază frumoasă din Biblie. Ghici care era mesajul frazei care mi-au citit-o?! Era despre cât e de important să ai pace interioară, ceea ce te îndepărtează de toate relele. Și iar m-au întrebat dacă sunt de acord cu această afirmație?! Încă amețită de acest semn, le-am confirmat și le-am zis că nimic nu-i mai plăcut pentru suflet decât pacea interioară, căci dacă nu avem această pace interioară, totul se scufundă în haos și tristețe. Au zâmbit, mi-au spus că le place cum gândesc și mi-au urat o zi frumoasă și s-au îndepărtat. Da, știu că doamnele erau martori de-ai lui Iehova sau poate altfel de martori (nu mă pricep la categoriile de religii sau sub-religii existente), dar nu m-a deranjat acest lucru, așa cum sunt deranjați alte persoane de cei care încearcă să promoveze cuvântul lui Dumnezeu. 

E adevărat, e urât când cineva insistă sau încearcă să te convingă de ceva ce nu vrei să accepți nicicum. Tu ai opinia ta, altul o are pe a lui. Îți expui opinia, dar nu i-o bagi altuia pe gât, dacă ai fost convingător sau ai adus argumentele potrivite poate o va accepta. Cele două doamne nu au fost insistente, parcă au fost acolo când au trebuit să fie. A fost ca un semn la cererea mea de a-mi găsi liniștea interioară... Da, Biblia este pe lista cărților pe care vreau s-o citesc anul acesta (sau cel puțin să încep învățarea ei), simt că demult trebuia s-o fac. Și pentru că am zis că asta vreau să fac, asta o să fac. Chiar am nevoie de ceva mai mult, am nevoie de o forță care să-mi aducă liniștea sufletească după care tânjesc atât de mult. Biblia și Yoga se vor ocupa de mine în această primăvara și eu de ele. Sper să mă ajute să obțin o adevărată pace sufletească. Și o voi obține...o voi obține!

Uite așa mi-am început ziua, cu un zâmbet pe buze, pentru că a fost ca un răspuns/o confirmare divină/un semn la ceea ce mi-am propus să fac în continuare. Mulțumesc, Doamne, mulțumesc că mi-ai răspuns. Ba chiar și evenimentele + veștile din ultima perioadă, la care M-ai dus, mi-au dat mai multe răspunsuri la întrebările care îmi măcinau sufletul...

Iată de ce am avut energie până la ora 4 noaptea, iată de ce Marcela m-a văzut eroina zilei )). Am fost plină de energie pozitivă și de dorința de a merge mai departe. Am avut o seară frumoasă alături de prietenele mele, lângă care chiar te simți bine și fericit. După ce am învățat misterele Dixit-ului, a urmat partea de dans. 1 martie pentru grupulețul nostru de prietene - este programat pentru dans. Dansăm la maxim o zi din an pentru un an întreg :)). Așa am făcut și ieri, noi ne ținem de tradiții... A fost bine, am avut un weekend frumos. Simt că îmi revin.

E un început de primăvară, e un început a reînvierii, un început de drum spre pacea interioară. Un început frumos de primăvară în suflet!