Fetița cu căldările

De mici ne-am ales constelația noastră, constelația surorilor Rotaru... nici nu știam pe-atunci care-i denumirea lor reală sau științifică, auzisem doar că în popor o numea amuzant "fetița cu căldările", da eu numeam "fetița cu frățioarele ei"... Nici măcar nu bănuiam pe atunci ce mituri și legende bântuie despre cele 3 astre luminoase, aranjate cât se poate de organizat, care o părticică din constelația Orion, fiind numite "Centura lui Orion".

Centura lui Orion este un asterism din constelația Orion. Ea constă în trei stele foarte luminoase, aproape perfect aliniate, ușor de recunoscut cu ochiul liber pe cerul înstelat: Alnitak (Zeta Orionis), Alnilam (Epsilon Orionis) și Mintaka (Delta Orionis). Acestea fac obiectul multor referințe mitologice și religioase.

Pentru ca 3 suntem... Echilibru e atunci când suntem 3...  Si acum la somn... las stelele pe maine...

Yoga - cutia cu instrumente care te repara din interior

De la o vreme bună am devenit atât de nervoasă, irascibilă, încât atingeam deseori maximul suportabil de nervii mei și acel punct de maxim era momentul în care îmi bufnea spontan sânge pe nas. Tot timpul am știut să-mi controlez emoțiile pe dinafară sau cel puțin am pretins că știu. N-am exteriorizat niciodată războaiele care și-au făcut câmp de bătălie fix în sufletul meu, țineam toate săgețile, bârnele, gloanțele și bombele atomice acolo... 

Dar se pare că în ultima vreme, chiar am început să devin vulnerabilă și nu le pot suporta, armele care eu le-am permis să se creeze în sufletul meu mă distrug acum încet și în același timp accelerat pe interior și se manifestă și în exterior prin semnale de vulnerabilitate – sânge pe nas, dureri de cap, insomnii, lacrimi.

Se întâmpla să obțin pace pe câmpul meu de bătălie pentru o vreme, ca după o perioadă scurtă să izbucnească din nou, pentru că tratatele mele de pace niciodată nu s-au rezolvau definitiv, rămânea loc de interpretare negativă. Dar se mai întâmpla să las războiul să se întâmple în mine și, în același timp, să-mi orientez atenția spre ceva ce-mi place, spre cineva care îmi putea lua toate gândurile de acolo, le ducea în altă parte. Și asta chiar mă făcea să mă simt bine, îmi oferea doze de liniște și fericire, e drept că-mi dădeam seama că la mine încă-i război când îmi ștergeam nasul plin de sânge. 

Medicina tradițională chineză mi-ar spune că sunt bolnavă sufletește, deși și fără oricare altă medicină simt că-i grav. Se spune că dacă nu-ți rezolvi probleme interioare, dacă nu controlezi cele 7 sentimente dăunătoare (Furia, Bucuria exagerată, Tristețea sau suferința sufletească, Îngrijorarea, Teama și Spaima), te poți îmbolnăvi foarte ușor și asta chiar nu-i glumă. Furia afectează ficatul, Bucuria excesivă duce la îmbolnăvirea inimii, Îngrijorarea slăbește splina, Teama și Spaima atacă puternic rinichii, Tristețea și Suferința Sufletească îmbolnăvesc plămânii. Cercetătorii sau filosofii chinezi explică faptul că această legătură dintre stări și organele noastre se datorează energiei pe care o avem și care, în dependență, de cum circulă sau acționează în organismul nostru ne dă o stare de echilibru sau, contrar, crează haos, iar haosul cheamă bolile. Furia determină mișcarea energiei către partea superioară a corpului, Bucuria încetinește circulația energetică, Suferința sufletească/Tristețea consumă energia din noi, Teama și Spaima o tulbură, iar Îngrijorarea duce la stagnarea ei.

Am analizat în detaliu cele 7 stări, raportând-o pe fiecare la mine, și am ajuns la concluzia că în mine coexistă peste 51% din Furie, Tristețe, Teamă și Spaima, și din când în când Îngrijorare.

Ca să ajung să explic aceste sentimente, trebuie să trecem în revistă care sunt cele 5 elemente esențiale ale vieții și să înțelegem care sunt interacțiunile de tip yin-yang. Acestea sunt Lemnul, Focul, Pământul, Metalul și Apa.

“Lemnul este activ, crește și poate fi ars, adică este yang. Focul este cel mai activ, având nevoie de aer pentru a arde. El este elementul cel mai yang din cele cinci. Atât lemnul cât și focul sunt deasupra nivelului solului lucru considerat yang. Pământul constituie nivelul solului fiind astfel neutru. Sub pământ se află depozitele de metal și minerale care sunt considerate yin. Deasemenea, Metalul este yin deoarece este mult mai stabil în comparație cu lemnul ce arde mai ușor. Dar cel mai yin dintre toate elementele este apa care poate ajunge mult sub nivelul solului, chiar mai jos decât metalul. Apa este indispensabilă pentru creșterea copacilor, astfel că ciclul reîncepe cu elementul lemn”.

(explicații extrase din: https://qigongspirit.wordpress.com/2012/01/26/teoria-celor-cinci-elemente /)

Furia afectează ficatul și provoacă ascensionarea energiei. Tristețea și durerea sufletească (ce corespund elementului de Metal) controlează furia (este asociată elementului de Lemn). Din câte am înțeles simptomele asociate acestui sentiment necontrolat sunt durerile de cap, amețelile, creșterea tensiunii, atac vascular cerebral, irascibilitate. De asemenea, energia ficatului (lemn) atacă splina și stomacul (pământ). Aceasta este situția în care energia elementului lemn este prea puternică și afectează elementul pământ, pe care în mod normal îl controlează și prin urmare apar următoarele simptome ca insuficiența energetică a splinei, energia stomacului urcă în loc să coboare și apar sângerări la nivelul nasului.

 (explicații extrase din: http://naturadivina.com/2012/01/18/echilibrul-yin-yang-ii/)

Iată și răspunsul pe care l-am căutat până acum și uite totuși că cauza e ascensionarea energiei stomacului. Acum jumătate de an, am ajuns pe la un medic și am întrebat care ar fi motivul sau cauza sângerărilor nazale, aveam intenția să-i găsesc un medicament în formă materială – gen pastile, droguri, injecții, însă numai acum înțeleg că tratamentul e altul (deși am conștientizat tot timpul care e tratamentul, am ignorat să cred că e singura soluție). Amuzantă conversație am avut cu medicul, care, după ce i-am dat întrebarea asta, n-a întârziat și nu a greșit cu întrebarea: ești o persoana liniștită sau nervoasă? I-am răspuns că sunt liniștită. La care, medicul a zâmbit și mi-a zis: cum poți spune că ești liniștită când spui că îți sângerează nasul cel puțin de două ori pe săptămână, fără motiv. N-am știu ce să-i răspund. Într-adevăr, mi-am dat seama că sunt nervoasă (adică sunt traversată de furie și tristețe sufletească).

Teama și spaima afectează rinichii, care corespund elementului apă. Atunci când te sperii sau îți este frică energia corpului tău va coborî. Traiul într-o veșnică teroare este cel care slăbește mult puterea rinichilor. Pământul (splina) controlează apa (rinichii) și prin urmare Îngrijorarea este cea care controlează teama și spaima. Simptomele generate de aceste sentimente sunt: depresia, lipsa capacității de decizie, confuzie, lipsa curajului. Apa (rinichii) nu mai controlează focul (inima), de aici apar anxietatea și incapacitatea de a te odihni.

(explicații extrase din: http://naturadivina.com/2012/01/18/echilibrul-yin-yang-ii/)

Probabil (absolut și sigur) au existat prea multe evenimente care mi-au acționat teama și spaima (și restul menționate) în ultima perioadă pentru că nu reușeam nicidecum să mă odihnesc, nu reușeam să dorm, nu puteam să mă liniștesc, nu puteam să-mi găsesc un echilibru care să țină departe sau să le țină dresate pe aceste sentimente răutăcioase.

Joi am avut ultimul examen din sesiune și m-am declarat liberă, mi-am propus să revin la cartea mea “Mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabet Gilbert (care am zis că e cartea mea de căpătâi pentru anul 2015, pe lângă încă câteva din lista care mi-am propus-o pentru lectura din acest an), din care deja citisem 30% - partea în care Liza – mănâncă =)). Partea cu mâncatul am parcurs-o acasă, unde puteam s-o înțeleg pe Liz (eroina principală), că mâncam și eu bine, ca acasă =)). Și, am rămas la partea legată de credință, de rugăciune, de spiritualitate. Joi, am luat cartea și am deschis-o acolo unde mi-a rămas semnul de carte. Mare mi-a fost mirarea că prima ce-am citit a fost despre Yoga. De ce m-a mirat?! Pentru că și înainte să închid laptopul și să mă apuc de citit, am primit o invitație pe facebook la un eveniment ce se organiza în ziua următoare, adică vineri – Curs de Yoga tradițională pentru începători. Am terminat de citit tot ce ținea de Yoga și nerăbdătoare mi-am deschis laptopul să analizez în detaliu invitația, să văd ce zice.

Mesajul suna în felul următor:

“Yoga este o știință veche a stării de bine, a sănătății și a spiritualității, care până la ora actuală s-a păstrat în India cu succes. Acei câțiva Maeștri ce-și au firul vieții undeva adânc în trecut, acum mii de ani, sunt cei care au făcut acest lucru atât de bine.
Yoga tradițională indiană constă în dezvoltarea Universalului (ca întreg) în noi înșine, prin conectarea concomitentă a corpului, a minții, a emoției și a pranei. Este o modalitate de a experimenta starea de bine, atât ca stare de sănătate, cât și ca stare mentală de bine.
Cursul de Yoga pentru Începători din Cluj va oferi metode sistematice și secvențiale pentru a prezenta cursanților diferitele ramuri de Yoga ca și concept (Hatha Yoga, Mantra Yoga, Raja Yoga, etc.).
Cursanții vor putea în acest fel să se adapteze mai bine la viața lor de zi cu zi și să progreseze pe drumul lor de evoluție personală, spre desăvârșire. Prima oră se va centra pe o introducere la curs, alături de discursul introductiv, urmată de exerciții de pranayama și meditație.
Participarea la eveniment este gratuită. Donația este binevenită dar nu obligatorie.
Orele se vor ține în limba engleză.
Vă rugăm să vă înscrieți printr-un email cu numele dvs., trimis la următoarea adresă: contact@satyanandayoga.ro”

Ce crezi?! Yep, m-am înscris, bineînțeles. Da, știu, ciudat că evenimentul nu mi-a atras atenție înainte să citesc din cartea tantei Gilbert. Adevărul e că Liz m-a convins parțial, prin experiența ei, că nu mi-ar strica să încerc să găsesc o armonie în sufletul meu, să-mi ascult spiritul, să-mi liniștesc mintea și să nu ignor “carapacea” care le ține – corpul meu, prin Yoga. Vineri, am obținut convingerea absolută, după ce am participat la cursul introductiv și la niște exerciții de pranayama și meditații, care cel puțin am tins să cred că m-au făcut să mă simt mai bine. Cursurile se vor organiza o dată la 2 vineri, cică vom avea și temă de casă :). Guru-ul sau master-ul care va ține aceste ședințe este un indian (din păcate, n-am reținut cum îl cheamă), le va ține în limba engleză, chiar dacă știe și româna, spre surprinderea participanților. Pe lângă discursul motivațional, domnul, să-i zicem X, a menționat că Yoga trebuie văzută ca o cutie cu instrumente, instrumente care ne ajută să ne reparăm din interior. În urma războaielor mele, ooof... am nevoie de așa multă reparație... Dacă am înțeles la primul curs tot ce a zis în engleză (partea cea mai plină de cuvinte), o să-l înțeleg și la restul ședințelor. Îmi place cum sună engleza asta...chiar îmi place. Și mai mult îmi place că o înțeleg. Și sper că o să-mi dau drumul și o voi vorbi și eu, în cel mai scurt timp.

Nu știu dacă asta-i rezolvarea “puzzle”-ului din sufletului meu sau nu, dar încerc. Vreau să mă cunosc, să mă înțeleg, să mă accept pe mine și tot ce iubesc eu și să știu ce să atrag în viața mea ca să fiu fericită și cel mai important să pot să păstrez acel ceva și să mențin acest echilibru cât de mult posibil. Sper că aceasta mă va ajuta să pun capăt definitiv războaielor din sufletul meu agitat sau cel puțin să fiu pe calea cea dreaptă și să micșorez orice risc privind sănătatea mea. Îmi doresc să fie asta calea cea mai scurtă și mai puțin dureroasă spre a face armonie între mintea, inima și corpul meu, căci e enorm de greu să le stăpânești pe fiecare în parte. Un echilibru al celor 3 mi-ar prinde bine pe toate planurile vieții.

"There's a crack in everything. That's how the light gets in." (L. Cohen)

Europa în ochii unei romantice irecuperabile

Făceam curățenie prin fișierele din laptop și am dat peste un eseu compus de mine la rugămintea surioarelor dragi, eseu despre țările din Europa și obiectivele turistice care ne pot atrage pe acest teritoriu...

Împreună descoperim Europa

De mici visăm să descoperim lumea, visăm să găsim pe al nostru pământ colțișoare de rai sau să vedem limitele imaginației creatorilor de artă ascunse în orașe frumoase pline de monumente istorice și alte capodopere, visăm la covorașul fermecat al lui Aladin cu care să facem înconjurul lumii fără prea multe griji și chiar fără cheltuieli, care să treacă toate frontierele.

Dacă ziua ar avea destule ore pentru a face o excursie completă așa cum mi-ar plăcea nu doar mie, prin toată Europa, aș începe ziua imaginară cu o cafeluță servită pe o terasă din London și apoi curiozitatea m-ar duce pe urmele lui Harry Potter într-o bibliotecă a Oxford-ului pentru a împrumuta vreo carte scrisă de Sheakespeare. Apoi aș da o fugă pînă în Duplin să învăț niște note ale muzicii de suflet la cimpoaiele irlandejilor. Nostalgică m-aș îndrepta spre Paris, unde m-aș îndrăgosti doar la auzirea serenadelor pe Turnul Eiffel. Dacă mi se va face foame, mă voi alinta cea mai bună ciocolată din Brussel – oraș numit și capitala Europei. Mulțumită mă voi îndrepta spre grădinile de flori din Amsterdam, unde îmi voi culege un buchet mare de lalele. Pentru a proteja natura, mă voi plimba cu bicicleta prin cel mai verde oraș pe nume Copenhaga și apoi îi voi face o vizită lui Moș Crăciun în Laponia, urmând să iau dovezi altor copii ca să demonstrez că el există. Și pentru că la el aș îngheța puțin, aș lua avionul până în Barselona, unde m-aș încălzi pe o plajă fiebinte. După ce mă voi bălăci în cea mai limpede apă a Mării Mediteraniene, mi se va face foame și voi fugi să mănânc niște pizza sau niște paste gustoase la Roma. Nu voi rata Vaticanul, unde o să vânez îngeri și demoni, amintiți în cărțile lui Dan Brown.

La amiază vremea va fi bună pentru o plimbare cu gondola prin Veneția, neuitând să analizez măștile celor de la carnavelele de acolo. Apoi voi dori să sprijin Turnul înclinat din Pisa ca să nu cadă și desigur să-mi fac vreo două poze vesele. Așa cu dispoziție bună, aș scoate limba afara ca Einstein, plimbându-mă și prin Praga pe străduța de aur și apoi voi traversa Podul lui Carol, ascultând muzica lui Mozart. Iar ritmul mă va ademeni să dansez un vals prin Viena – orașul valsului și a muzicii și bineînțeles mi-aș cumpăra din Berlin jucăria iepurașul meu preferat Schnuffel. Atmosfera îmi va aminti de istorie și voi fi tentată să caut zeitățile grecești prin rămășițele Acropolelor și Parthenonului în Atena, unde voi fi fascinată de perfecta combinație dintre modernism și mitologie. Și pentru a mă simți și eu în piele de zeiță, voi dori să fac ceva neobișnuit și irepetabil: voi sta pe două continenente concomitent, datorită strâmtorii Bosfor și a orașului Istambul – ce unesc Asia și Europa.

Spre seară voi fi tentată să văd cum arată raiul și voi ajunge și în portul Batumi, unde voi admira contrastul dintre Mărea Negră și munții Caucazieni, iar după aceea să merg să mănînc niște hachapuri și ciurhela în Tbilisi. Până la apus de soare reușesc să adun adrenalină cu schiurile prin munții Carpați, ca să nu mă simt ca în filmele de groază rătăcind prin Castelul lui Dracula din Brașov. Și dacă tot se înserează trecem prin Budapesta – orașul luminilor. Mi-aș cumpăra cea mai frumoasă rochie din București, la recomandarea designerilor români și aș merge la un bal în unul din palatele orașului Sankt Petersburg - orașul lui Petru cel Mare (din Dinastia Romanov), orașul palatelor. Părăsind balul în grabă, mi-aș pierde un pantofior de cristal, în drum l-aș arunca și pe al doilea (ce să fac cu ei, oricum nu erau comozi) și aș merge desculță să admir cascadele din Petergof și alte monumente de arhitectură.

Lipsită de rezervele de puteri, la sfârșit de zi m-aș întorce înapoi acasă, conștientizând că vesel și chiar și trist îți poate fi peste tot în lume, însă cel mai liniștit somn îl voi avea doar acasă, în Sîngerei – locul de unde am pornit dimineața și unde indiferent de distanță sau circumstanțe – o să revin întotdeauna.

                                                                  ***

Chiar mi-ar plăcea să bifez în lista "to do" măcar o parte din obiectivele de mai sus :). Dar acestea nu-s obiectivele mele de bază, ele fac parte dintr-o listă suplimentară mai puțin importantă pentru fericirea care o caut.

Șampanie pentru femei, vin pentru bărbați

Am găsit o postare frumoasă, dar nu-i cunosc autorul. Totuși o sa-mi permit să o trec astăzi, aici între ghilimele, că nu-i fur nimănui munca, contrar apreciez idei și gânduri utile:

"Fiecare relație este o lecție. Fiecare om trecut prin viața noastră lasă în urmă un exemplu sau o dezamăgire. La fel și noi, devenim îngerii sau demonii cuiva pentru o zi sau pentru toată viața. Dacă se trăiește o viață la doi, e frumos. E frumos și ceea ce se trăiește o zi. Doar că te-ai întrebat ce rămâne după acea zi. Cine va mai fi el? Cine vei mai fi tu? Vei alerga fericită pe stradă că în sfârșit ești liberă sau vei suferi în tăcere. Vei înțelege că te-ai ars și-ți vei învăța lecția sau vei simți că ceva se rupe din tine. Fiecare trăiește diferit sfârșitul unei relații. Pentru unii sfârșitul demult și-a pus amprenta pe prezent, pentru alții nu va fi niciodată sfârșit. Vor trăi cu amintiri, cu emoții, cu lecții regretate că nu s-au întâmplat la timp. Unii se ard și continuă, alții nu duc lipsă de nimic și lasă. Femeile și bărbații au un fel uneori brutal de a iubi. Se îndrăgostesc unii de alții, își potrivesc caracterele, poftele și fricile, mănâncă din aceeași farfurie, împart același pat și aceleași planuri de viitor. Trăiesc fericiți, dau nume unor viitori copii și își construiesc viața așa cum știu ei mai bine. Apoi, unul din ei pleacă. Sau la primul scârțâit de relație cedează și se despart. Pe când o problemă ar trebui să unească, să ceară căutarea unor soluții. De asta unii bărbați sunt în viața unei femei precum o ceașcă de ceai. Gustoși cât sunt, dar mereu se cere ceva în schimb. Ceva mai bun, mai puternic, mai de lungă durată. Și tot de asta unele femei sunt ca o ceașcă de cafea în viața unui bărbat. Sunt bune cât își păstrează fierbințeala și aroma, cât provoacă, cât trezesc ceva la el. Sunt însă și bărbați ca șampania. Când îi guști de sărbători, iar ei fac ca fiecare zi să fie o sărbătoare. Și femei ca un pahar de vin. Cât nu ai bea altceva, tot de el ți-e sete. Femeile vor alege mereu șampania iar bărbații paharul cu vin. Însă până acolo, ambii vor gusta fie din ceai, fie din cafea. Unii se vor mulțumi și cu atât. Până la urmă, fiecare merită pe măsura la ce este. O femeie care își cunoaște valoarea, și e pe bună dreptate o femeie adevărată, nu se va arde a doua oară în dragoste. Un bărbat deștept va încerca mai multe feluri de vin, dar se va opri la unul singur. Altfel îi va fi sete o viață de ceea ce nu va avea. Fiecare e în măsură să-și dicteze destinul. Să-l construiască. Și fiecare până la urmă alege ce să bea. Alege dozele, aromele, tăria, perioada de păstrare și de vechime. Și sunt momente în care trebuie să lași, să încerci alt gust. Și sunt momente în care trebuie să te ții cu dinții de ceea ce ai. Ca să nu te frigi apoi. Ca să nu-ți fie sete." (Autor neidentificat)

Găsiți-vă băutura preferată, altfel riscați să aveți pofte mereu...

P.S. Oare ce pot să mai fac astăzi, cică 14 februarie - sâmbăta morților, în afară de curățenie generală și mâncare?! Poate să beau un păhar de vin, just for me :)).

Treisprezece

E vineri și e 13... Ziua de care se sperie multă lume și o zi obișnuită pentru mine. În general, numărul 13 este considerat un număr ghinionist, de aceea în multe țări acest număr lipsește de pe ușile birourilor, ușile apartamentelor din hoteluri, numerotarea caselor și altor elemente. Acest lucru se explică prin faptul că acest număr este cu o unitate mai mult decât numărul 12, care este considerat perfect și complet, integral și suficient, fiind considerat o combinație a tuturor formelor de existență în univers (simbolul finalului, 12 luni în an, 12 semne zodiacale, 12 ore pe și noapte 12 zei principali ai Olimpului, 12 apostoli și altele). Prin urmare, treisprezece reprezintă o formă care depășește forma perfectă (este peste măsură). Iar ceva ce depășește sau exagerează, în sensul că întrece măsura, în general, este considerat periculos, ceva ce prezintă o trecere neașteptată la o nouă calitate, o explozie. În simbolismul ocult acest număr simbolizează moartea. 

Revenind la numărul 13, care consider eu că momentan nu mi-a făcut niciun rău. M-am născut la ora 13 (ceea ce înseamnă că ascendentul meu zodiacal este Scorpion) + mai aveam o listă lungă de constatări și calcule matematice într-un jurnal personal, precum că numărul 13 mă urmărește peste tot, dar nu le mai țin minte. Abia acum mi-am dat seama că și numele meu complet conține 13 litere :). Cu sau fără ghinion o fi sau nu, nu mă interesează totuși, e numărul sub care m-am născut. 

Cât despre ziua de vineri, se spune că înainte de existența bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeița dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creștinism, conducerea bisericii a fost preluată de bărbați, care n-au mai acceptat guvernarea unei zeități feminine. Drept pentru care au lansat zvonuri precum că vinerea este o zi plină de ghinion.

Știi, chiar nu contează ce zi e astăzi și cât de mult ne protejăm de situații neplăcute, accidente, înec sau altele, având în vedere că apreciem că ni s-a dat de sus o viață pe care trebuie să o trăim și să mulțumim că o avem, dar nu să tremurăm de frică că o putem pierde în orice moment, dacă nu vom fi atenți cu ea. E greșit, nu știm nici măcar dacă ne vom trezi mâine dimineață, nu avem certitudinea că ajungem înapoi acasă de la serviciu, nu avem certitudinea că prindem următorul concediu ca să ne vedem familia sau următoarea zi de naștere a celor mai scumpe surioare. Nu e dureros faptul că s-ar putea să nu mai prindem o altă zi din viață, mai dureros ar fi să prindem o altă zi din viață în care o alte persoana dragă din viața noastră n-a apucat să o prindă împreună cu noi...

De aceea, omuleți dragi, nu încercați să deduceți cât ați putea trăi și să vă faceți planuri pentru viața estimată de voi, tindeți să trăiți fiecare moment ca ultimul (și aici nu mă refer la desfrânare și prosteală la maxim :P...). Mă refer la dragostea pe care o putem oferi celor din jur prin simpla prezență și grija ce le-o putem purta, ca să nu regretăm cândva că n-am fost acolo unde trebuia să fim, că n-am îndeplinit ce-am promis, că n-am păstrat și protejat ce am iubit.

"Oamenii buni îs și frumoși"

"Oamenii buni îs și frumoși...", mi-a șoptit astăzi în troleibuz o doamnă căreia doream să-i cedez locul. După ce mi-a zâmbit înapoi și mi-a mulțumit pentru gest, mi-a spus că dânsa se ridicase de pe un alt scaun și se îndrepta spre ieșire. Era o doamnă simplă și cu multe pungi aproape pline și la cum se deplasa mă gândesc că erau și grele. Și ieri, o altă doamnă, care a stat lângă mine pe scaun, mi-a urat "o seară bună și liniștită în continuare...", mi-a zâmbit și a coborât la următoarea stație. 

Poate ai să zici "Și ce e aici interesant?!" și "de ce scrii despre așa ceva?!", eu am să-ți răspund că "interesant"-ul, de obicei, diferă pentru fiecare din noi și ceea ce reflect în acest blog, pe aceste pagini virtuale sunt bucăți din "interesant"-ul meu sufletesc. Aș fi trecut aceste sentimente într-un jurnal personal doar pentru mine, însă există viziuni și idei care trebuie împărtășite, care să ne ajute să conștientizăm că aceste "reacții chimice" frumoase din sufletul nostru se datorează unor oameni cu adevărat frumoși și să înțelegem că și noi putem fi mai buni și mai frumoși (fără farduri sau alte elemente de înfrumusețare exterioară falsă). Cele două doamne mi-au făcut seara mai frumoasă și, zâmbind, mi-am șters lacrimile apărute în colțurile ochilor, m-am gândit: nu e totul pierdut, mai există oameni buni și frumoși la suflet, datorită cărora nu ți se face silă de tot de lumea asta...

Pentru mine e ceva interesant și frumos să văd, să fac, să primesc gesturi frumoase, gesturi de suflet drept exemple bune repetat. E adevărat că e atât de greu să oferi un zâmbet când ești îmbibat cu oboseală, griji și gânduri triste sau când chiar vrei să plângi sau să urli în gura mare să elimini tot ce nu mai suporți să ții în tine, însă am observat că emoțiile negative pot combătute (temporar) când ofer și primesc câte un zâmbet sincer, generat de astfel de situații (ca și cele de mai sus) sau pur și simplu.

PROBABIL nu o să le mai întâlnesc și n-o să mă întâlnească sau poate o să ne mai întâlnim într-un alt transport public sau pe stradă și e ABSOLUT sigur că n-o să mai ținem minte chipul, însă o să păstrăm în minte gesturile, cuvintele și sentimentele generate de OMULEȚI FRUMOȘI. 

Indiferență și fluturi

          

                                                  "Cer doar să fiu liber. Fluturii sunt liberi." (Charles Dickens)

Să lupți de unul singur pentru un scop anume... e greu, groaznic de greu... Simți de parcă ai încerca să înoți împotriva curentului, fiind împins înapoi din față cu o forță dublă decât cea cu care încă înoți... Să lupți, fiind susținut de cineva, adică dacă luăm același exemplu, înseamnă să fii încurajat sau împins din urmă, e ceva mai ușor, efortul depus e puțin mai mic sau poate curajul e ceva mai mare. Să fii indiferent probabil e cel mai simplu mod de a trata lucrurile sau obiectivele.

Eu m-am resemnat, nu mai suport nimic, nu mai am lacrimi pentru tămăduire de suflet în momentele când mă simt lașă pentru a schimba ceva în viața mea sau neputincioasă în a rezolva problemele altora, care mă afectează, bineînțeles, maxim... Aș fi preferat să fiu rouă formată în noapte senină de vară și să mă evaporez în căldura dimineții,  să mă simt lipsită de griji și încălzită de dragoste... 

M-am săturat să simt ce simt, am nevoie de o doză de indiferență pentru a putea rezista unei lumi lipsite de scrupule. De ce neapărat eu trebuie să fiu cea care le simte pe toate atât de aproape de suflet?! Oare nu-i mai ușor să fii indiferent față de tot, de toți?! Să nu te mai pui în locul altora și să le simți durerea și să plângi în rând cu ei?! Pentru ce?! Dacă ai ști cât doare când tu oferi tot ce ai și ce poți oferi, dar ești blamat că nu oferi mai mult sau că nu ești tot timpul acolo. Pentru ce?! Încerci să ajuți pe cineva care nu se ajută pe sine?! Ce să aștepți de la așa oameni?! Sunt 2 variante: 1. Dacă sunt la fel ca tine, se vor autodepăși la un moment și te vor ajuta înapoi chiar dacă tu nu te vei ajuta pe tine. 2. Dacă nu sunt în stare să se ajute pe sine, nu te vor ajuta nici pe tine, problema lor tot timpul va fi una mare și fără rezolvare.

Mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să depășesc etapa de "omidă" și să mă transform în "fluture", să-mi depășesc orice emoție negativă și să capăt libertate sufletească prin indiferență... 

Mai jos am extras câteva idei interesante despre FLUTURI de pe un alt blog, mai jos aveți și sursa:

"Adică ne punem întrebarea ce este un fluture? Și ce nu este un fluture? Cît de departe poate merge un fluture?

Cum arată un fluture?

Au talia cuprinsă între 1 mm si 10 cm lungime, iar anvergura aripilor poate ajunge la 30 cm. Fluturii au corpul acoperit cu solzi sau peri, într-o gamă largă de culori. Fluturii pot fi asemuiți celor mai mari pictori.  Creează o imensă paletă de culori intense care pot fi observate și de la 1 km depărtare.  Sunt ființe iubitoare de lumină și căldură, dar nu vă lăsați păcăliți. Fluturilor le place să înșele. Unii au învătat să zboare ca alte insecte pe care inamicii lor nu le mănînca în mod normal. Oamenii de știintă numesc asta imitație. Noi o numim strategie. Fluturii sunt insecte cu sînge rece.

Cum nu arată un fluture?

Fluturii diferă de rudele lor apropiate, moliile. Diferă prin modul în care își țin aripile, prin colorit, prin modul de viață. Fluturașii sunt foarte activi în timpul zilei, în timp ce moliile ies la iveală după apusul soarelui. Fluturii aparțin arborelui evoluţionist al moliilor. Sunt o etapă superioară. Putem spune că dacă moliile pot fi asociate cu întunericul, cu pustiirea, cu nimicirea, atunci fluturii sunt o etapă superioară a acestora. De un fluture ar putea depinde soarta omenirii.

Cu ce se hrănesc fluturii?

Larvele se hrănesc cu vegetație sau cu alte insecte, în funcție de specie, în timp ce insecta adultă, sub formă de fluture, consumă nectarul florilor, fiind pentru unele specii de plante principalul factor de polenizare. Numărul mare al fluturilor influențează de mii de ani dezvoltarea multor specii de plante și implicit mediul natural. Ei susțin de mii de ani metamorfoza geografică. Acesta este cu adevărat the Butterfly effect. Cu alte cuvinte, fluturele este responsabil pentru suficiente vieți pe această planetă''. 

(extras din https://batranutragator.wordpress.com/2013/09/09/cum-se-naste-un-fluture/)

De ce Fluturii?! Pentru că mi se asociază cu împlinirea sufletească, liniștea absolută, iubirea copilărească și pură, frumusețea incontestabilă și chiar și cu indiferența optimă. Această insectă ajunge să fie fluture doar în a 4-a etapă din viața ei. Pornește de la nimic, trece prin cele mai grele etape din viața lui și în final ajunge la echilibrul sau la forma dorită. Interesant cum natura te învață lucruri frumoase, te învață cum să trăiești și îți oferă speranțe de care să te ții tare, prin exemplele sale. Speranța mea e că mă voi metamorfoza în (cel târziu) a 4-a etapă din viața mea asemenea acestei vietăți speciale.